Epidemia de coronavirus continuă să se extindă. Sute de noi cazuri apar zilnic în Europa
04 Martie 2020, 20:15
(actualizat 04 Martie 2020, 21:30)

Epidemia forțează autoritățile să ia noi măsuri preventive. Italia vrea să închidă toate școlile, Germania restricționează exporturile, iar britanicii anunță măsuri fiscale pentru cei forțați să se autoizoleze. Între timp, acest nou tip de coronavirus a ajuns până în birourile Uniunii Europene.

Un angajat al Agenției Europene de Apărare și un altul de la Consiliul Uniunii Europene au fost confirmați ca infectați cu noul tip de coronavirus.

Toate reuniunile programate la sediul Agenției de Apărare din Bruxelles au fost anulate până cel mai devreme pe 13 martie.

Și Polonia a confirmat astăzi primul caz de infectare cu noul tip de coronavirus: un bărbat întors recent din Germania.

În Italia, țara europeană cea mai afectată, cu 107 decese, unde zilnic apar sute de noi cazuri, guvernul are în vedere măsuri dure: închiderea școlilor și universităților din toată țara, meciurile de fotbal să se joace fără spectatori și să se anuleze toate spectacolele de teatru și proiecțiile de film.

În Germania s-a ajuns la 240 de îmbolnăviri, iar în Marea Britanie au mai apărut 34 de cazuri într-o singură zi, ceea ce ridică totalul la 85. Premierul britanic, Boris Johnson, a anunțat noi măsuri care să-i ajute financiar pe cei care trebuie să se autoizoleze.

Impactul economic al acestei epidemii este o îngrijorare la nivel global.

Banca Mondială a anunțat un fond de 12 miliarde de dolari pentru a ajuta țările afectate, iar Rezerva Federală a SUA a scăzut dobânda de referință pentru prima oară de la criza financiară din 2008.

Transporturile și turismul sunt sectoarele care resimt deja efectele epidemiei, pe fondul unui număr tot mai mare de rezervări anulate.

Compania Lufthansa, una dintre cele mai mari din lume, a anunțat că a consemnat la sol 150 de aeronave, adică 20 la sută din întreaga flotă pe fondul numărului redus de pasageri.