Estonia afirmă că împreună cu Finlanda ar avea mijloacele de a închide Golful Finlandei pentru navele militare ruse

Golful Finlandei
Golful Finlandei
13 august 2022, 16:54

Într-un interviu acordat cotidianului finlandez Iltalehti, ministrul eston a subliniat importanţa coordonării acestor sisteme odată cu aderarea Finlandei la NATO, o măsură pe care a convenit-o săptămâna aceasta cu omologul său finlandez, Antti Kaikkonen.

Raza de acţiune a rachetelor de coastă estone şi finlandeze este mai mare decât lăţimea Golfului Finlandei. Aceasta înseamnă că ne putem coordona apărarea cu rachete şi să ne transmitem reciproc toate informaţiile”, a explicat ministrul eston.

Aceasta ar face posibilă blocarea accesului navelor militare ruse în acel golf – pe coasta căruia se află şi oraşul rus Sankt Petersburg -, a cărui lăţime maximă între ţărmul finlandez şi cel eston este de 120 de kilometri.

”Marea Baltică va fi o mare interioară a NATO după ce Suedia şi Finlanda vor adera la NATO. Faţă de cum este acum, situaţia se va schimba”, remarcă ministrul eston al Apărării.

Potrivit publicaţiei Iltalehti, Estonia dispune de rachete israeliene Blue Spear, care pot lovi o ţintă navală până la o distanţă de 290 de kilometri, în timp ce rachetele de coastă ale Finlandei au o rază de acţiune de 100 de kilometri.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite