Eveniment privat întrerupt de polițiști într-o comună din Caraș-Severin

Eveniment privat întrerupt de polițiști
Eveniment privat întrerupt de polițiști
22 noiembrie 2020, 12:24

În acest context, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș și Secția 2 Poliție Rurală s-au sesizat din oficiu cu privire la organizarea unui eveniment privat la un local public din comuna Obreja. La adresa respectivă au fost identificate 14 persoane față de care s-a luat măsura sancționării contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020.

Administratorul localului a fost sancționat cu amendă de 3.000 de lei, iar cei 14 participanți au fost sancționați cu amenzi de 2.000 de lei, fiecare, pentru participarea la evenimentul privat și pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară.

Evenimentul privat a fost întrerupt, iar participanții au părăsit locația.

În urma verificărilor efectuate în cursul nopții în zona Caransebeș, au fost aplicate în total 29 de sancţiuni contravențională în valoare de 31.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.55 din 2020.

 

 

sursa mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă