EXCLUSIV Afganistan: Școli clandestine pentru fete. Profesoarele își riscă libertatea și chiar viața

20 ianuarie 2023, 19:39

Cum talibanii au închis școlile pentru fetele de peste 12 ani, femeile din Afganistan au fost forțate să găsească soluții. Gulgon are puțin peste 30 de ani, are studii superioare, dar nu este profesoară. A hotărât însă să ajute câteva zeci de adolelescente afgane. Fetele vin aproape zilnic în casa activistei și învață câte ceva despre lume. Cu o voce calmă, Gulgon explică de ce a hotărât să-și riște cel puțin libertatea.

”M-am simţit ca şi cum noi n-am mai fi existat, m-am simţit rău. De aceea am zis că trebuie să facem ceva, nu trebuie să ne oprim din învăţat şi am decis să fac cursuri online pentru fete şi chiar mi-am făcut o şcoală acasă, fără că talibanii să ştie”, ne-a spus Gulgon, activistă pentru drepturile femeii.

Gulgon le preda celor 27 de eleve câte puțin din toate. Le învață engleză, istorie, matematică, atât cât știe ea și cât o mai ajută internetul, care încă mai merge în Afganistan.

”Fetele afgane, femeile iubesc să înveţe. Sunt aşa de entuziasmate când le predau. Vor să înveţe alte limbi, să capete noi deprinderi. S-au simţit fără speranţă în momentul în care talibanii au închis şcolile pentru ele. Le încurajez, le spun că nimic nu se opreşte aici. Fetele afgane sunt chiar mai puternice decât cred ele însele. Vă rog să nu uitaţi de femeile afgane aflate la greu”, mai povestește Gulgon.

ONG-urile internaționale care activează în Afganistan spun că situația în țară condusă de talibani este de-a dreptul dramatică. Nu doar încălcările flagrante ale drepturilor omului reprezintă problema, ci și sărăcia lucie în care trăiesc zeci de milioane de oameni.

”Greu este puțin spus. Situația copiilor din Afganistan este tragică în acest moment. Vedem cum în fiecare zi, și datele ne confirmă, că peste 50% dintre copii sunt la risc de moarte, de a muri de foame, în momentul în care sunt foarte multe drepturi încălcate”, susține Mihaela Nabar, director World Vision România.

Potrivit ONU, în Afganistan, peste 20 de milioane de oameni depind de ajutorul umanitar. Recent, talibanii le-au interzis femeilor să mai lucreze pentru ONG-uri. În aceste condiții, ajutorul umanitar nu mai poate ajunge în casele în care sunt doar femei afgane. Din motive culturale, acolo nu pot intra bărbații angajați ai ONG-urilor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite