EXCLUSIV Mărturii dintr-un centru de refugiați din Dnipro: Ne-au ocupat rușii şi nu am vrut să stăm sub ocupaţie

21 septembrie 2022, 21:04

Într-un centru de refugiați din Dnipro, Natalia tocmai sărbătorește a doua aniversare a micuței Karina. Au părăsit Luhansk încă din luna mai.

Natalia: „A fost o situaţie foarte dificilă pentru că a trebuit să suportăm bombardamente care au distrus un apartament chiar lângă noi. Aici totul e bine, fetiţa s-a adaptat, suntem în siguranţă.”

Centrul a fost deschis în aprilie. Primii refugiați primiți aici petrecuseră câteva săptămâni în adăposturile antiaeriene.

Oleksandr din Donețk: „Erau multe bombardamente, a fost atât de rău că nu am mai putut rămâne. Ne gândim să stăm aici şi când situaţia o să fie calmă acasă, mergem înapoi.”

Ruslana: „La noi a fost destul de calm, doar că ruşii ne-au ocupat şi noi nu am vrut să stăm sub ocupaţie.  Milana, fiica mea, merge la școală. Eu mă ocup de organizarea acestui spaţiu pentru refugiaţi.”

Centrul adăpostește 44 de familii de refugiați cu peste 20 de copii, care beneficiază de un spațiu de studiu. Aici, copiii învață online și câteodată chiar cu profesori voluntari.

Pe străzile orașului însă se simte tensiunea. În ziua în care Vladimir Putin a anunțat mobilizarea rezerviștilor ruși, locuitorii din Dnipro își exprimă neliniștea. Și vorbesc pe fondul sonor al alarmelor aeriene.

Orașul Dnipro este al patrulea ca mărime din Ucraina și, în ciuda populației majoritar rusofone, a fost bombardat de forțele ruse în mod repetat de la începutul invaziei. Acum, autoritățile se pregătesc pentru atacuri asupra infrastructurii.

CITEȘTE ȘI:

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite