Exerciţiu americano-român la Constanţa. Militarii vor simula operaţiuni de asalt cu elicoptere UH-60 Black Hawk

7 martie 2017, 22:54

Militarii americani au venit la Constanţa în urmă cu mai puţin de o săptămână. Ei se vor antrena cu aliaţii din NATO.

Maior Joshua Meyer, Brigada 10 elicoptere de luptă, Forţele Terestre ale SUA: „Suntem aici pentru a participa la operaţiunea Atlantic Resolve. Suntem aici ca să ne sprijinim aliaţii, să ne atrenam cu ei, să ne îmbunătăţim gradul de interoperabilitate. În următoarele 9 luni vom fi aici în zonă pentru a colabora cu partenerii noştri din România, Bulgaria şi Ungaria”.

Printre militarii veniţi la Mihail Kogălniceanu sunt şi soldaţi care s-au înrolat recent şi care se vor forma în misiunea din România.

Soldatul Daniel Raya este din nordul Californiei. Este bucuros că poate vedea lumea şi că poate participa la o misiune importantă ca Atlantic Resolve. „Până acum nu am început antrenamentul, însă vom începe în curând şi cred că va fi o treaba serioasă şi deloc uşoară”, spune el.

Sergent Richard Morrill: „Abia a terminat antrenamentul de bază. A venit aici şi va avea parte de un antrenament serios. Este un tip serios„.

Brigada 10 elicoptere de luptă a Forţelor Terestre americane a adus pe continent 2.000 de militari şi 86 de aparate de zbor pentru întărirea flancului estic.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite