Explozii la Beirut | Nitratul de amoniu, periculos, dar devenit indispensabil, a provocat mai multe accidente industriale în lume, înclusiv în România, la Mihăilești

5 august 2020, 10:50

Potrivit autorităţilor, circa 2750 de tone de azotat erau stocate într-un depozit în portul din Beirut. Explozia a provocat peste 100 de morţi şi mii de răniţi, potrivit celui mai nou bilanţ, precum şi distrugeri fără precedent în capitala libaneză.

Cumpărat de regulă în vrac sau cu sacii de agricultori, nitratul de amoniu nu este un produs combustibil. „Este foarte greu de ars şi nu este uşor de detonat”, a explicat pentru France Presse Jimmie Oxley, profesoară de chimice la universitatea din Rhode Island.

Azotatul poate exploda prin contaminare cu o substanţă incompatibilă sau prin contact cu o sursă intensă de căldură, iar de aceea depozitarea sa trebuie să urmeze nişte reguli stricte, astfel încât să fie izolat de lichide inflamabile cum este benzina, de lichide corozive, de solide inflamabile sau de substanţe care degajă căldură.

Tragedia de marţi din Liban nu este prima care are ca sursă nitratul de amoniu. Unul din primele accidente cunoscute este cel din 1921, de la Oppau (Germania), soldat cu 561 de morţi la o uzină BASF. În 1947, oraşul-port francez Brest a fost zdruncinat de explozia cargoului norvegian Ocean Liberty, care transporta azotat de amoniu. Cel puţin 26 de oameni au murit.

Tot în Franţa, la 21 septembrie 2001 au explodat circa 300 de tone de nitrat de amoniu aflaţi într-un depozit al uzinei chimice AZF de la periferia oraşului Toulouse. Explozia, care a fost auzită pe o rază de 80 de km, a ucis 31 de oameni.

În SUA, o explozie la uzina de îngrăşăminte West Fertilizer din Texas a provocat 15 morţi în 2013. Atunci, un stoc de nitrat de amoniu a explodat ca urmare a unui incendiu de origine criminală.

Nitratul de amoniu poate fi folosit însă şi la confecţionarea de bombe. La 19 aprilie 1995, Timothy McVeigh a detonat o bombă la care folosise două tone de îngrăşământ în faţa unei clădiri federale din Oklahoma City, omorând 168 de oameni.

Totuşi, în lumea de azi a devenit o substanţă indispensabilă în agricultură şi în construcţii. „Nu am avea lumea modernă fără explozibili şi nu am putea hrăni populaţia actuală fără îngrăşăminte pe bază de nitrat de amoniu”, a subliniat Jimmie Oxley. „Avem nevoie de el, dar trebuie să fim foarte atenţi cum îl folosim”, a avertizat ea.

În România, pe data de 24 mai 2004, la ora 5:50 în comuna Mihailești, județul Buzău, pe DN2, la 32 de kilometri sud de Buzău, a avut loc o explozie datorată accidentului unui camion care transporta 20 de tone de azotat de amoniu.

(w620) Explozia d

Bilanțul victimelor arată că au fost 18 morți (dintre care șapte pompieri, trei localnici și doi jurnaliști ai postului TV Antena 1) și 13 răniți grav.

Un crater cu adâncime de 6,5 metri și un diametru de 21 metri s-a format în jurul locului exploziei, iar bucăți de metal au fost aruncate pe o rază de 200 de metri afectând acoperișurile mai multor case din zonă.

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite