Exporturile de cereale ale Ucrainei sunt afectate de tarifele excesiv de ridicate la porturile de la Dunăre. „Înţeleg câştigul, dar o creştere de 4 ori nu mai este o piaţă, este şantaj”

Portul Izmail
Portul Izmail
3 mai 2022, 16:01

Înainte de începutul războiului, taxa de transbordare a cerealelor în porturile Reni şi Izmail era de 5-6 dolari pe tonă, iar după începerea ostilităţilor a urcat la 12 dolari pe tonă, a explicat Vadym Denysenko pe pagina sa de Facebook. El a adăugat că, în aprilie, taxa a urcat la 15 dolari pe tonă, iar pentru mai a fost anunţată o taxă de 20 dolari pe tonă.

„Înţeleg câştigul, dar o creştere de 4 ori nu mai este o piaţă, este şantaj”, a subliniat Denysenko.

Traderii au confirmat creşterea, fără a preciza care sunt preţurile exacte.

Autorităţile portuare au subliniat că nu au nivelul exact al preţurilor, care este stabilit „de structurile comerciale”.

„Vorbim despre importanţa exporturilor, dar, din păcate, toate acestea se transformă pentru unii într-o oportunitate de a câştiga bani şi nu într-o oportunitate de a ajuta într-un fel economia”, a afirmat Denysenko.

De la debutul invaziei ruseşti, pe 24 februarie, Ucraina a fost obligată să îşi redirecţioneze exporturile de cereale pe calea ferată spre frontiera de Vest sau spre micile porturi de la Dunăre.

Ministerul Agriculturii de la Kiev a anunţat săptămâna trecută că Ucraina a exportat 763.000 de tone de cereale în primele 29 de zile ale lunii aprilie, faţă de 2,8 milioane de tone în luna aprilie a anului trecut.

Denysenko susţine că s-a făcut puţin pentru îmbunătăţirea condiţiilor de export, iar „piaţa devine un monopol”.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite