Facebook a eliminat o reţea de conturi pro-Trump care opera din România

Facebook
Facebook
6 august 2020, 22:03

Pe conturile respective erau publicate postări despre sprijin pentru liderul american din partea conservatorilor, negrilor americani, al creştinilor şi adepţilor grupării QAnon care răspândeşte teorii ale conspiraţiei.

Multe dintre cele 35 de conturi de Facebook şi 88 de Instagram eliminate erau prezentate ca fiind americane, iar unele administrau pagini de fani Trump. Funcționau fără să respecte regulile reţelei sociale, ceea ce compania numeşte ”comportament neautentic coordonat”.

Reţeaua avea o acoperire mică, cu 1.600 de conturi care urmăreau respectivele pagini de Facebook şi 7.200 de urmăritori ale conturilor pe Instagram, deţinut de Facebook.

În total, în iulie, cele două platforme au eliminat peste 1.000 de conturi identificate drept „neautentice” prin comportamentul lor vizând înşelarea publicului în ceea ce priveşte intenţiile sau originile lor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă