Fată bătută și umilită de alți adolescenți dintr-o localitatea ieșeană. Imagini cu puternic impact emoțional

25 mai 2022, 12:01

Incidentul s-a petrecut în urmă cu cinci zile, după ore. Fata s-a întâlnit în drum spre casă cu un grup de adolescenţi, fete şi băieţi.

Prima care o agresează şi o imobilizează este o adolescentă de 15 ani. I se alătură apoi o altă fată. În următoarele cinci minute, victima este înjurată, ameninţată şi pălmuită de mai multe ori.

Victima pleacă, dar calvarul nu ia sfârşit. Este ajunsă din urmă de grup şi luată din nou la bătaie, de data aceasta de trei fete.

Revoltător este că întreaga scenă a fost filmată de mai mulţi elevi, care se amuzau.

Fata, care este crescută în plasament la o mătuşă, a ajuns acasă şi a reuşit să povestească ce i s-a întâmplat.

Poliţia, dar şi Protecţia Copilului au fost anunţate imediat de incident.

Fata de 15 ani care este bănuită că fiind principalul agresor, provine dintr-o familie cu probleme: tatăl este cunoscut ca având un comportament violent atât faţă de soţie, cât şi faţă de copii.

Fata, victimă a bullyng -ului din partea colegilor, va fi consiliată de un psiholog, ca să fie ajutată să treacă mai uşor peste această traumă.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite