Fenomen în pandemie: Profesori aflați în pragul pensionării renunţă la catedră de teama infectării cu noul coronavirus

3 septembrie 2020, 07:46

Reprezentanții sindicaliștilor trag un semnal de alarmă și spun că sunt mulți profesori, dar și părinți care vor refuză să își aducă copiii la școală începând cu 14 septembrie, dacă nu le sunt asigurate măsuri de protecție. Profesorii spun că riscul de contaminare este foarte mare, atâta timp cât ei vor preda la mai multe clase, intrând astfel în contact cu foarte mulți elevi.

Coronavirusul îi face pe mulţi dascăli să se pensioneze forţat. De teamă că s-ar putea infecta şi pentru că fac parte din categoria vulnerabilă în faţa noului virus, mulţi profesori aflaţi în prag de pensie au solicitat să plece de la catedră. Asta în timp ce anul trecut, în aceeaşi perioadă, inspectorii şcolari primeau solicitări pe bandă rulantă de la dascăli care deşi aveau vârsta pensionării cereau să mai rămână în sistem.

Mulţi dintre cei care vor să se pensioneze au şi diverse afecţiuni care îi fac mai slabi în faţa virusului aşa că se tem să nu se infecteze în şcoală. Sunt şi profesori care s-au pensionat anticipat.

Dascălii au emoţîi şi din cauza alegerilor locale ce se vor desfăşura în unităţile de învăţământ. Au propus chiar să fie amânat noul an şcolar până când spaţiile vor fi dezinfectate astfel încât să nu fie niciun pericol pentru elevi şi nici pentru profesori ţînând cont de câţi oameni vor ieşi la vot şi vor ajunge în sălile din şcoli.

În judeţul Gorj, aproximativ 150 de dascăli predau deşi au împlinit vârsta pensionării.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite