Fenomene meteo extreme în sudul Italiei. Cel puțin doi oameni și-au pierdut viețile

27 octombrie 2021, 14:06

Străzile orașului sicilian Catania sunt transformate în râuri, iar piața centrală a devenit un adevărat lac.

Oamenii au murit în mașini blocate pe drumuri.

Apa a năvălit pe toate drumurile şi probabil victimele cuprinse de panică au ieşit din maşină, deşi ar fi trebuit să rămână acolo. Şi au fost înghiţite de furia apelor, a precizat Salvo Cocina, şeful Protecţiei civile din Sicilia.

Echipele de intervenție îi caută acum pe cei declarați dispăruți. În mai toată Sicilia și Calabria, sunt pene frecvente de electricitate, apa a intrat în clădiri, școlile au fost închise, drumurile blocate.

Sunt efectele unui rar ciclon mediteraneean, asemănător celor tropicale, care, pe lângă distrugerile masive, a provocat și o creștere a temperaturii apei mării cu 8 grade peste valoarea medie multianuală înregistrată în această perioadă a anului.

Meteorologii se așteaptă ca furtuna să ajungă la intensitatea maximă în următoarele două zile. Dar ploile se vor opri abia la sfârșitul săptămânii.

Furtuna ciclonică apărută în regiune – spun oamenii de știință – e încă o dovadă că schimbările climatice provocate de activitatea umană fac evenimentele meteorologice extreme mai frecvente și chiar mai intense.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă