Festivalul Filmului Francez, din 23 septembrie, în 8 orașe. În prim plan: personaje feminine remarcabile
07 Septembrie 2020, 14:31
(actualizat 07 Septembrie 2020, 14:38)

Festivalul Filmului Francez se numără printre manifestațiile culturale care își mențin în mod excepțional ediția din 2020. Evenimentul aduce 18 filme franceze inedite pe marile ecrane din 8 orașe din România, în perioada 23 septembrie – 4 octombrie 2020. Pentru moment, este prevăzut ca proiecţiile să aibă loc în spaţii deschise, dar organizatorii speră să poată include cât de curând şi proiecţii în cinematografe.

Ce-a de-a 24-a ediţie a festivalului se desfăşoară sub motto-ul  "Filmul francez la feminin" şi le aduce în prim plan pe realizatoarele de film din Franța,  de la cele debutante până la figuri care au marcat istoria cinematografiei, precum Nelly Kaplan și Alice Guy.

Actriţele franceze, mai mult sau mai puţin cunoscute publicului român, figurează la loc de cinste în programul propus, de la celebra Catherine Deneuve până la Anais Demoustier, laureată a premiului César pentru cea mai bună actriţă în 2020.

Nu în ultimul rând, filmele vor aduce în faţa spectatorilor personaje feminine remarcabile, aflate în centrul unor poveşti de neuitat.

În tematica festivalului se înscrie și parteneriatul cu Rezidența FemArt, un proiect derulat de Asociația Română a Femeilor în Cinema (ARFC).

În cadrul Rezidenței, 5 regizoare din România aflate la început de drum vor participa la o săptămână intensivă de lucru cu specialiști, dar și la o serie de evenimente conexe, precum masterclass-uri și sesiuni de pitching, parțial găzduite de Institutul Francez din România la București.

Programul proiecțiilor va fi disponibil în curând pe www.institutfrancais.ro.