Festivalul Internațional Cerbul de Aur 2020 a fost anulat

2 iunie 2020, 16:28

„Nu a fost o decizie luată cu ușurință, mai ales în contextul în care ediția din acest an ar fi fost una aniversară, a XX-a, și s-ar fi bucurat de o strălucire aparte. Însă, după discuții în cadrul TVR și cu partenerii locali, am ajuns la concluzia că nu ne dorim să facem compromisuri care să afecteze amploarea și imaginea evenimentului sau să genereze vreun risc la nivelul sănătății publice. Vom marca, însă, acest moment din istoria Cerbului de Aur cu un eveniment de televiziune care, pe de-o parte, să atragă atenția publicului asupra istoriei atât de bogate a festivalului și, pe de altă parte, să promoveze muzica românească de calitate.” – Doina Gradea, Președinte-Director General al TVR.

Hotărârea a fost luată și în contextul în care partenerii de tradiție ai Festivalului, autoritățile locale din Brașov, făcuseră publică intenția de a anula procedurile pentru organizarea unui număr de evenimente, printre care și Festivalul Cerbul de Aur.

„Am decis să nu organizăm ediţia din anul 2020 a Cerbului de Aur tocmai pentru a nu compromite sub nicio formă formatul clasic al acestui festival renumit în România, dar şi la nivel internaţional. Avem încredere că ediţia aniversară a Cerbului de Aur pe care ar fi trebuit s-o organizăm în acest an îşi va găsi locul binemeritat în agenda evenimentelor culturale pe care Braşovul le va găzdui în 2021” – Adrian-Ioan Veştea, Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

Festivalul Cerbul de Aur se adaugă, astfel, unei lungi liste de evenimente majore cu public care au fost anulate din cauza epidemiei cu noul coronavirus, la nivel internațional și în România.

”Dimensiunea internaţională a evenimentului, cu artişti, concurenţi şi juraţi care vin din întreaga lume nu poate fi asigurată în condiţii optime, iar complexitatea sa ar ridica o mulţime de probleme de logistică şi de siguranţă epidemiologică, în contextul pandemiei, care nu ne oferă niciun fel de certititudini pe termen scurt şi mediu. Ne dorim şi sperăm, însă, ca în 2021 să oferim braşovenilor şi întregului public din România cea de-a XX-a ediţie a Festivalului, cu o amploare şi o strălucire care să compenseze absenţa Cerbului din acest an.” – George Scripcaru, Primar Brașov

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional Cerbul de Aur ar fi trebuit să aibă loc în perioada 20 – 23 august, în Piața Sfatului din Brașov.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite