Fiecare bucureștean pierde, în medie, 3.000 de euro pe an din cauza poluării aerului

Poluarea aerului
Poluarea aerului
21 octombrie 2020, 11:41

Conform raportului realizat de firma CE Delft pentru Alianţa Europeană pentru Sănătate Publică, un ONG cu sediul la Bruxelles, poluarea îi costă pe locuitorii oraşelor europene peste 166 miliarde de euro în fiecare an.

Analiza a vizat cei trei poluanţi principali ai aerului, particulele, dioxidul de azot şi ozonul, precum şi costurile sociale directe, legate de îngrijirile medicale, dar şi indirecte, precum reducerea speranţei de viaţă sau maladiile (de exemplu, bronşitele cronice grave).

În medie, poluarea aerului de pe urma combustibililor fosili în 2018 l-a costat pe un locuitor al unui oraş european 1.250 de euro, adică echivalentul a 3,9% din venitul său anual.

„Trebuie menţionat că există o diferenţă semnificativă în rândul oraşelor: în Bucureşti costurile totale se ridică la peste 3.000 de euro pe an, în timp ce în Santa Cruz de Tenerife din Spania costurile sunt mai mici de 400 de euro pe an. În multe oraşe din Bulgaria, România şi Polonia costurile sociale asociate cu sănătatea sunt cuprinse între 8 şi 10% din venituri”, susţin autorii raportului.

În topul oraşelor europene cu cele mai mari costuri provocate de poluare aerului, autorii studiului au pus pe primul loc Londra, cu costuri totale în valoare de 11,380 miliarde de euro, urmat de Bucureşti cu 6,345 miliarde de euro şi de Berlin, cu 5,237 miliarde de euro.

„Studiul nostru arată cât de dăunător pentru sănătate este un aer toxic, dar şi că există importante inegalităţi între diferitele părţi ale Europei”, a comentat secretarul general al Alianţei Europene pentru Sănătate Publică, Sascha Marschang. „Situaţia poate fi îmbunătăţită prin politici publice în materie de transport, iar oraşele pot reduce costurile prin încurajarea mobilităţilor non-poluante”, a adăugat Marschang.

Poluarea aerului în oraşe este cauzată de factori multipli: transportul, încălzirea locuinţelor sau activităţile industriale şi agricole. Deşi este dificil să se evalueze cu exactitate ponderea fiecărui factor, raportul a analizat cu precădere influenţa transportului şi a estimat că o creştere cu 1% a numărului de maşini dintr-un oraş creşte costurile sociale cu aproape 0,5%.

Poluarea aerului este cauza decesului prematur a 480.000 de persoane în Europa, potrivit Agenţiei Europene de Mediu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă