Filipine: Bilanțul deceselor în războiul împotriva drogurilor a ajuns la aproape 8.000, în ultimii patru ani

Filipine lupta împotriva drogurilor
Filipine lupta împotriva drogurilor
5 noiembrie 2020, 11:05

Numai în septembrie şi octombrie au fost ucişi 119 suspecţi în peste 9.000 de operaţiuni ale poliţiei, potrivit şefului poliţiei naţionale Camilo Cascolan, într-un raport despre primele sale 60 de zile de mandat.

Cifrele ridică numărul total de morţi începând din 2016 la 7.987, în timp ce mai mult de 1,29 milioane de traficanţi de droguri ilegale şi dependenţi s-au predat.

Poliţia a lansat un total de 234.036 de operaţiuni de cumpărare de narcotice sub acoperire şi raiduri începând din iulie 2016 până în octombrie în acest an, rezultând în arestarea a 357.069 de suspecţi, se arată în raport.

Cascolan a spus că operaţiunile antidrog ar trebui îmbunătăţite.

Grupurile pentru drepturile omului au criticat războiul împotriva drogurilor pentru presupuse abuzuri şi numărul mare de morţi, despre care au estimat că ar putea fi de fapt triplu faţă de cel oficial din cauza crimelor comise printre altele de ucigaşi plătiţi.

Luna trecută, Duterte a declarat că îşi asumă responsabilitatea pentru crimele din cadrul campaniei împotriva drogurilor ilegale şi a adăugat că se va duce cu plăcere la închisoare pentru acest lucru.

„Puteţi să mă faceţi responsabil pentru orice, orice moarte survenită în desfăşurarea războiului împotriva drogurilor”, a declarat Duterte într-o alocuţiune televizată pe 19 octombrie.

„Dacă veţi fi ucis este pentru că drogurile mă scot din minţi”, a adăugat el. „Dacă asta spun, duceţi-mă atunci să fiu judecat şi închis. Eu nu am nicio problemă. Dacă îmi servesc ţara mergând la închisoare, cu plăcere”.

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite