Finlanda pregătește restricții dure la intrarea în țară

12 august 2020, 14:36

90 din 100 de români care au ajuns pe aeroportul din Helsinki cu o cursă Blue Air au fost de acord să fie testați.

Astfel de teste vor fi în curând obligatorii. Guvernul nu a anunțat încă de când. Dar măsură e inclusă în noul pachet prezentat de autorități. Va fi obligatorie și izolarea de două săptămâni după sosire. Iar cei care nu vor respecta regulile sunt pasibili de amendă și chiar închisoare, până la trei luni.

Ministerul Sănătății ia în considerare chiar interzicerea zborurilor din țările cu risc, dacă va fi necesar.

Planurile au fost făcute după ce mai mulți pasageri veniți cu avionul din Estul Europei sau țări balcanice s-au dovedit a fi infectați cu COVID, iar numărul celor care au refuzat testarea la sosire a fost foarte mare.

Autoritățile finlandeze spun că străinii au contribuit la creșterea bruscă a numărului de contaminări în această țară care a avut, la începutul verii, foarte puține cazuri.

Acum, Finlanda consideră „sigure” doar 25 de țări din întreagă lume – adică acele state care au avut mai puțin e 8 cazuri noi la sută de mii de locuitori, în ultimele două săptămâni.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

România, la un pas de epidemie de gripă

Permafrost arctic

Viruși ”Zombie”, vechi de aproape 50.000 de ani, readuși la viață în Siberia