Florin Cîțu: Se constituie un comitet interministerial sub coordonarea premierului, care să asigure de la 1 iunie revenirea la normalitate

5 aprilie 2021, 10:08

1 iunie este primul pas pe care îl văd. Repet: nu înseamnă o deschidere 100%, dar este primul pas și trebuie pregătit. De aceea avem acest comitet interministerial în care sunt implicate toate ministerele, pentru că toată economia trebuie să fie implicată. (…) Totul depinde și ăsta este și mesajul meu și mâine, și în fiecare zi, depinde de cum merge campania de vaccinare. Dacă vrem să ne întoarcem la normalitate, și am dat această țintă de 1 iunie, pentru că putem să ne vaccinăm până atunci cel puțin 5 milioane de persoane, trebuie să ne vaccinăm. Este o condiție necesară înainte de a putea trece mai departe„, a subliniat șeful executivului.

„În ceea ce priveşte situaţia epidemiologică, lucrurile s-au stabilizat. Am luat nişte măsuri acum o săptămână după ce m-am consultat şi cu primarii, cu preşedinţii de Consilii judeţene, culte religioase şi aţi văzut că se poate să sărbătoreşti Paştele şi în această perioadă, am avut două exemple deja de două culte care au reuşit să facă acest lucru, sunt sigur că aşa va rămâne şi în perioada următoare. Aceste măsuri le-am luat după ce am discutat cu mai mulţi factori de decizie şi se vede că avem deja rezultate. Mă uit la evoluţia zilnică a cazurilor şi dacă mă uit la o medie mobilă, avem un platou care se menţine de aproape o săptămână. Acelaşi lucru dacă mă uit şi la evoluţia zilnică a procentelor cazurilor confirmate, dar mult mai important, pe Bucureşti avem iarăşi o stabilizare, chiar în scădere în ultimele câteva zile. Foarte important – şi la Ilfov avem un platou, Timişoara scade, judeţul Timiş scade. (…) Vă spun aceste lucruri pentru a vă cere în continuare să aveţi răbdare. Măsurile pe care le-am luat dau rezultate, funcţionează”, a adăugat Cîțu.

Premierul a declarat că România va avea dozele de vaccin necesare pentru ca, până la finele lunii mai, în cel mai pesimist scenariu, 5 milioane de persoane să fie vaccinate anti-COVID. El a lansat un apel către politicieni şi reprezentanţi ai bisericii ca în această perioadă să se implice în accelerarea campaniei de vaccinare.

Principalele puncte din declarația premierului Florin Cîțu, în format LIVE TEXT:

  • e foarte important să înțelegem ce avem de gând să luăm în perioada următoare
  • cerusem o analiză referitoare la ce se întâmplă cu traficul
  • voiam să văd o analiză în care se ia în calcul și contextul; analiza nu e gata
  • voi anunța constituirea unui comitet interministerial sub coordonarea premierului care să asigure de la 1 iunie revenirea la normalitate
  • este prima bornă pe care o punem pentru revenirea la normalitate
  • fac un apel la toți politicienii, la primarii aleși, consilierii locali, cu toți să meargă și să facă campanie, să prezinte campania de vaccinare
  • este nevoie de implicarea Bisericii în această campanie de vaccinare, mai ales în mediul rural
  • la sfârșitul lunii iulie – 10 milioane de persoane vaccinate
  • avem dozele programate pentru finalul lunii iulie
  • așa cum arată lucrurile acum, ele merg în direcția corectă
  • din păcate, nr. persoanelor înregistrate astăzi este de doar 763 de mii
  • dintre acestea au fost notificate 442 de mii de persoane
  • este nevoie să ne înregistrăm pe platformă pentru că vom avea dozele de vaccin
  • este singura soluție ca să ajungem la normalitate, ca să trecem peste această perioadă
  • situația s-a stabilizat
  • mă uit la evoluția zilnică a cazurilor și am ajuns la un platou care se menține de aproape o săptămână
  • pe București avem o stabilizare, chiar o scădere în ultimele câteva zile
  • și la Ilfov s-a ajuns la un platou, Timișoara, județul Timiș scade, deci măsurile au avut efect
  • vă cer în continuare să aveți răbdare
  • măsurile pe care le-am luat funcționează, dau rezultate
  • situația nu se poate îmbunătăți fără să păstrăm ce avem acum
  • în același timp, se accelerează campania de vaccinare
  • este o presiune pe sistemul de sănătate în acest moment – putem să ajutăm prin respectarea măsurilor și prin vaccinare
  • este nevoie să arătăm românilor momentul în care vom reveni la normalitate
  • 1 iunie este primul pas
  • nu înseamnă o deschidere 100%, dar este primul pas și trebuie pregătit
  • în comitetul interministerial sunt implicate toate ministerele
  • mâine am o întâlnire cu asociația HORA, să vedem ce soluții găsim
  • totul depinde de cum merge campania de vaccinare
  • dacă vrem să ne întoarcem la normalitate trebuie să ne vaccinăm
  • este o condiție necesară pentru a putea trece mai departe
  • nicio altă măsură nu ne ajută să redeschidem economia
  • avem timp să pregătim redeschiderea
  • atunci când ai discuții înainte, rezultatele sunt bune – ați văzut și cu sărbătoarea Paștelui
  • lucrurile se discută atunci când programezi
  • aveți încredere că vom trece peste această perioadă
  • vaccinarea este singura soluție.

Răspunsuri la întrebări

  • eu sper să fie cât mai multe măsuri de relaxare
  • aș vrea să avem o vacanță mult mai bună ca anul trecut și mult mai sigură
  • sunt sigur că și cei care sunt în industria turismului le vor respecta
  • în România nu se va aplica certificatul verde – românii vor merge în vacanță fără certificat verde
  • nu relaxăm măsurile – pentru 1 iunie pregătim revenirea la normalitate – cum va arăta această normalitate când vom avea 10 milioane – 15 milioane de persoane vaccinate vom vedea atunci
  • către oamenii care protestează: să respecte legislația în vigoare
  • avem aprilie și mai, luni în care trebuie să ne vaccinăm
  • rolul comitetului va fi de a pregăti toate aceste reguli pentru a reveni la normalitate
  • fiecare țară își va alege propriile metode de a redeschide economia
  • am discuții permanente cu rețelele de magazine – nu a fost discutată ora (de închidere n.r.), mi s-a cerut doar puțin timp pentru a pregăti
  • noi am cerut de la magazine respectarea unor anumite norme – câte persoane intră șamd.
  • am o discuție permanentă cu retailerii
  • asociația retailerilor înțelege foarte bine situația
  • în acest moment, lucrurile rămân așa cum sunt pentru că dau rezultate
  • spitalele noi sunt singura soluție de a scăpa de infecțiile nosocomiale
  • sunt gata să ascult soluțiile și din partea HORA – ăsta este rolul acestui comitet
  • vom vedea cum vor funcționa – industria HORECA funcționează în interiorul economiei
  • după 1 iunie vorbim de revenirea la normalitate
  • e un prim pas
  • ne gândim la soluții și pentru evenimente private
  • sunt de acord să discutăm cu toată lumea
  • avem 2 luni de zile în care să ne pregătim, sunt sigur că vom găsi soluția pentru toți operatorii din economie
  • fiecare minister va trebui să aibă discuții pe sectorul respectiv și apoi va aduce soluții în comitetul interministerial.

O nouă tranşă de vaccin Pfizer BioNTech va ajunge luni în România, acestea urmând să fie livrate pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara, a informat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19.

Este un nou record la terapie intensivă: sunt internaţi 1.456 de bolnavi. Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că la ATI, numărul paturilor a ajuns la 1.620.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite