Focuri de armă în Marea Neagră, pentru a opri un vas care pescuia ilegal

27 februarie 2019, 14:41

Pescadorul sub pavilion turcesc se afla la aproximativ 65 de mile marine de Constanța, în Zona Economică Exclusivă, unde România are drepturi suverane. Autoritățile române aveau indicii că echipajul pescuia calcan ilegal și au încercat să îl oprească.

Nava Poliției de Frontieră s-a apropiat de pescadorul turcesc pe care se aflau braconierii.

Chiar dacă au fost trase forcuri de avertisment, echipajul turcesc a reușit să scape și s-a întors în Istanbul.

Polițiștii români au folosit gradual armamentul pentru oprirea și controlul pescadorului. Membrii echipajului turcesc s-au așezat strategic, în dreptul motoarelor, iar polițiștii de la frontieră nu le-au pus viața în pericol.

Autoritățile române au cooperat cu Garda de Coastă a Turciei.

Nava a fost identificată în portul Istanbul. Iar echipajul a fost sancționat pentru trecerea ilegală a frontierei. Nu avea nici documente legale, nici autorizații pentru pescador.

Braconierii ajung des în Zona Economică Exclusivă a României din Marea Neagra, în căutarea calcanului.

Activitățile ilegale de pescuit și capturarea întâmplătoare a peștilor pun în pericol ecosistemul.

În 2018,  Poliția de Frontieră și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură au confiscat aproape o tona și jumătate de calcan pescuit ilegal și 33 de kilometri de plase.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite