Forțele ucrainene avansează la nord-est de Harkov. Două persoane au fost ucise și nouă, rănite în ultimele 24 de ore

Soldați ucraineni la granița cu Rusia în regiunea Harkov
Soldați ucraineni la granița cu Rusia în regiunea Harkov
17 mai 2022, 11:18

Lupte îndârjite au loc la nord-est de Harkov, al doilea oraș al țării ca mărime, spre orașul Vovchansk, de-a lungul graniței dintre Rusia și Ucraina, a anunțat Șeful Administrației Militare Regionale Harkov, Oleh Syniehubov marți, la televiziunea ucraineană.

Oficialul a adăugat că Vovchansk a devenit o rută de aprovizionare pentru forțele ruse, în timp ce acestea încearcă să-și susțină ofensiva în regiunile Donețk și Lugansk mai la sud. Întreruperea acelei linii de aprovizionare ar putea compromite capacitatea rușilor de a-și consolida ofensiva față de Sloviansk și Kramatorsk.

„Ostilități au loc în așezările din nordul regiunii”, a spus Syniehubov. „Inamicul se concentrează pe menținerea pozițiilor. Trupele noastre trebuie să îi respingă pe fiecare centimetru din teritoriul nostru”.

Syniebuhov a adăugat că progresele ucrainene au contribuit la reducerea – dar nu la eliminarea – atacurilor artileriei rusești asupra Harkovului. A existat „liniște relativă în ultimele două săptămâni”, a spus Syniebuhov. „Cu toate acestea, uneori inamicul lovește cu focuri de artilerie”. Luni au avut loc atacuri în districtele Saltivka și Shevchenkivskyi din apropiere de Harkiv, a adăugat Syniebuhov.

”Două persoane au fost ucise și nouă au fost rănite în ultimele 24 de ore”, a spus el.

Syniebuhov a precizat că bombardamentele rusești au continuat în alte părți ale regiunii Harkov.

Președintele Volodimir Zelenski s-a adresat soldaților ucraineni care au ajuns ieri la granița cu Putinstan în regiunea Harkov și a publicat un videoclip în care le-a multumit: ”Băieți, vă mulțumesc fiecăruia dintre voi în numele întregii țări!”

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite