Forumul Judecătorilor critică „superimunitățile” magistraților adoptate de Comisia juridică: Reprezintă un privilegiu inadmisibil

Justiție. Themis - zeița Justitiei
Justiție. Themis - zeița Justitiei
18 martie 2021, 22:01

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat joi raport favorabil proiectului privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, adoptând mai multe amendamente, printre care şi unul al deputatului minorităţilor naţionale Ionel Stancu, care prevede că magistraţii pot fi trimişi în judecată doar cu încuviinţarea CSM.

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie critică aceste amendamente.

„Aşa-numitele ‘garanţii’ care însoţesc proiectul legii de desfiinţare a SIIJ, conform raportului adoptat de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, sunt inacceptabile într-un stat de drept. Condiţionarea trimiterii în judecată a judecătorilor şi a procurorilor, pentru săvârşirea anumitor infracţiuni, în special cele de corupţie, de încuviinţarea Consiliului Superior al Magistraturii, constituie un ‘filtru’ neconstituţional şi scade încrederea publică în actul de justiţie, deoarece riscă să fie percepută ca o ‘garanţie a impunităţii magistraţilor’ suspectaţi de corupţie sau ca o ‘superimunitate'”, se arată într-un comunicat al Forumului Judecătorilor.

În opinia celor două asociaţii, crearea unui corp de magistraţi incoruptibili, oneşti şi profesionişti exclude acordarea unor astfel de imunităţi de care niciun cetăţean obişnuit nu se „bucură”, iar conform art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege”, magistraţii neputând fi situaţi deasupra cetăţenilor obişnuiţi. Mai mult, în acest fel se deschide calea spre crearea de privilegii şi pentru alte categorii sociale.

Asociaţiile susţin că încuviinţarea prealabilă din partea unui organ administrativ este incompatibilă cu valorile statului de drept, deoarece reprezintă „un privilegiu inadmisibil” şi un filtru pentru ca magistraţii să nu poată fi anchetaţi penal, ceea ce va asigura impunitate, fapt de neconceput în societăţi democratice stabile.

„De asemenea, această încuviinţare este contrară principiului independenţei justiţiei, deoarece justiţia este înfăptuită doar de instanţele de judecată, nu şi de CSM, care este un organ administrativ şi are rolul de instanţă de judecată doar în domeniul răspunderii disciplinare. Nu se poate susţine sub nicio formă necesitatea implicării directe, nemijlocite, a unor organe administrative, cu atribuţii extrajudiciare, de tipul Secţiei pentru judecători/procurori a CSM, în activitatea obişnuită a unui procuror, sub forma încuviinţării trimiterii în judecată a judecătorilor, respectiv a procurorilor cercetaţi penal. Pentru verificarea legalităţii rechizitoriilor, Codul de procedură penală a prevăzut etapa camerei preliminare. Încuviinţând trimiterile în judecată, ambele secţii ale CSM ar deveni un fel de superiori ierarhici ai procurorilor de caz, ceea ce ar contraveni art. 132 alin. (1) din Constituţia României. Potrivit normei constituţionale, procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, dar acest control ierarhic se efectuează exclusiv în cadrul Ministerului Public, de către procurori ierarhic superiori, iar nu de organe administrative din afara Ministerului Public”, afirmă cele două asociaţii.

Mai mult, explică asociaţiile, limitarea încuviinţării prealabile la infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei, de corupţie şi de serviciu ori a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, este inexplicabilă şi se poate crede că scopul este acela de control al anchetelor privind corupţia din magistratură, fiind practic un filtru propus doar pentru magistraţii suspectaţi de corupţie, care trebuie protejaţi de un organ administrativ, înainte ca o instanţă de judecată independentă să pronunţe o soluţie prin care să constate vinovăţia sau nevinovăţia magistratului anchetat.

În final, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie solicită preşedintelui Camerei Deputaţilor să sesizeze urgent Comisia de la Veneţia şi GRECO cu privire la acest proiect legislativ.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite