Fostul președinte al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Laurențiu Baranga, în arest la domiciliu

11 octombrie 2020, 10:24

ACTUALIZARE Judecătoria Sectorului 5 a respins, duminică, cererea procurorilor de la Parchetul General de arestare preventivă a lui Laurenţiu Baranga. Judecătoria a dispus să fie plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat de înşelăciune.

ACTUALIZARE Fostul președinte al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Laurențiu Baranga, a fost reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că și-a falsificat documentele de studii pentru a obține funcții.

Laurenţiu Baranga a fost audiat duminică la Parchetul General, în dosarul în care a fost reţinut de procurori pentru înşelăciune. Va fi dus în instanţă cu propunere de arestare preventivă.

Laurențiu Baranga și-ar fi falsificat diploma de Bacalaureat, pe baza căreia ar fi obținut celelalte diplome de studii superioare. Toate aceste documente le-ar fi depus la dosarul de angajare.

Prejudiciul se ridică la 640 de mii de lei, indemnizații pe care le-a primit de la instituțiile publice la care a lucrat.

Laurențiu Baranga a fost numit în funcția de președintele Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor pe 4 septembrie. Joi a demisionat din această funcție.

Sâmbătă, Poliția Română, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a făcut  percheziții la domiciliul lui Laurențiu Baranga din Râmnicu Vâlcea.

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat sâmbătă că nu avea informaţii referitoare la diplomele false ale fostului preşedinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor şi că au fost aplicate toate procedurile de evaluare a candidaturii.

Agerpres amintește că Laurențiu Baranga şi-a luat diploma de Bacalaureat în anul 1999, la vârsta de 32 de ani, fiind absolvent al Colegiului Tehnic „Dimitrie Leonid” din Bucureşti, apoi la vârsta de 41 de ani a absolvit Facultatea de Management – Universitatea Ecologică Bucureşti, iar la vârsta de 44 de ani devine doctor în management la Universitatea Valahia din Târgovişte.

Baranga a urmat cursurile mai multor instituţii de învăţământ, obţinând numeroase titluri şi diplome: mediator, evaluator de competenţe profesionale, studii postuniversitare la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, cursant la Colegiul Naţional de Apărare, membru în ARACIS, asistent universitar doctorand şi lector universitar la Universitatea Titu Maiorescu – Facultatea de Ştiinţe Economice, conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe şi Inginerie – Alexandria.

Din anul 2009 până în septembrie 2020, Laurenţiu Baranga a fost pe rând consilier, adjunct şef de serviciu şi director adjunct la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS)

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite