Fotbal: Cristiano Ronaldo şi-a consolidat poziţia de lider al clasamentului istoric al golgheterilor Ligii Campionilor

Cristiano Ronaldo
Cristiano Ronaldo
3 noiembrie 2021, 09:51

Starul lusitan, în vârstă de 36 ani, s-a distanţat la 16 goluri de principalul său urmăritor, argentinianul Lionel Messi (123 goluri), care nu face parte din lotul lui Paris Saint-Germain pentru partida cu RB Leipzig, programată miercuri.

Polonezul Robert Lewandowski, care a reuşit o triplă pentru Bayern Munchen în victoria cu Benfica Lisabona de pe Allianz Arena (scor 5-2), ocupă poziţia a treia în ierarhia all-time din Champions League, cu un total de 81 de goluri, cu opt reuşite în plus faţă de francezul Karim Benzema, aflat pe locul al patrulea, care urmează să evolueze miercuri seara pentru Real Madrid împotriva ucrainenilor de la Şahtior Doneţk.

Cu opt reuşite de la debutul actualului sezon european, Lewandowski l-a depăşit pe ivorianul Sebastien Haller (Ajax Amsterdam, 6 goluri) în fruntea clasamentului marcatorilor actualei ediţii a Ligii Campionilor.

Ierarhia all-time a golgheterilor Champions League (începând cu sezonul 1992/1993, fără tururile preliminare):
139 goluri: Cristiano Ronaldo (Manchester United)
123 goluri: Lionel Messi (Paris Saint-Germain)
81 goluri: Robert Lewandowski (Bayern Munchen)
73 goluri: Karim Benzema (Real Madrid)
71 goluri: (+) Raul Gonzalez
56 goluri: (+) Ruud van Nistelrooy
50 goluri: (+) Thierry Henry
49 goluri: Thomas Muller (Bayern Munchen)
48 goluri: Zlatan Ibrahimovic (AC Milan)
48 goluri: (+) Andrei Şevcenko
….
Jucătorii precedaţi de semnul (+) s-au retras din activitate.

Clasamentul marcatorilor actualei ediţii a Ligii Campionilor:
8 goluri: Robert Lewandowski (Bayern Munchen)
6 goluri: Sebastien Haller (Ajax Amsterdam)
5 goluri: Cristiano Ronaldo (Manchester United), Mohamed Salah (FC Liverpool)
4 goluri: Christopher Nkunku (RB Leipzig), Leroy Sane (Bayern Munchen)
3 goluri: Karim Adeyemi (RB Salzburg), Paulo Dybala (Juventus Turin), Antoine Griezmann (Atletico Madrid), Riyad Mahrez (Manchester City), Lionel Messi (PSG), Darwin Nunez (Benfica), Hans Vanaken (FC Bruges).

 

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

VIDEO. Un fotbalist a murit după ce a fost lovit de fulger pe teren

''În toată cariera mea am fost în depresie''. Secretul unui fotbalist de marcă