Franța. Mai multe patrule pentru „liniștea comerțului”

8 aprilie 2020, 12:05

De teama hoților, 11 comercianți din zonă, cărora li s-au alăturat apoi și alți responsabili de magazine și birouri, au făcut un apel la prefectura din Aude și au cerut mai multe patrule, în special în timpul nopții. Așa s-a născut operațiunea specială intitulată – Liniștea comerțului.

Primele măsuri luate în Hexagon în perioada de carantină au fost cele legate de închiderea școlilor, restaurantelor, micilor magazine și multor activități productive. Franța este în izolare până la mijlocul lunii aprilie când, cel mai probabil, această perioadă va fi prelungită.

 

 

 

 

corespondență de la Mihaela Antoche,  Franța

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Franța, prima țară cu o lege împotriva hainelor ieftine chinezești

Referendum la Paris, pe tema triplării tarifelor de staţionare pentru SUV-uri