Franța, pregătiri pentru reluarea cursurilor

6 mai 2020, 12:11

Cu mască de protecție de culoare neagră, cu un mic ecuson în culorile drapelului francez, președintele Emmanuel Macron abia a fost recunoscut de elevi, în majoritate copii ai personalului medical.

Emmanuel Macron a trecut cu ușurință de la rolul de președinte la cel de profesor și a recapitulat gesturile care protejează în această perioada de criză.

Părinții se tem că toate condițiile anunțate pentru redeschiderea școlilor în condiții de maximă securitate sunt greu de respectat.

De luni, primii care se vor întoarce la școală, pe bază de voluntariat, sunt copiii de grădinița și cei din clasele primare. Vor urma elevii de gimnaziu și, abia după o analiză riguroasă, undeva la începutul lunii iunie, elevii de liceu. Profesorii vor purta obligatoriu măști. Clasele vor fi organizate în grupuri mici, de cel mult 15 elevi.
Peste 300 de primari și-au arătat, într-o scrisoare deschisă, nemulțumirea față de deschiderea școlilor și spun că siguranța 100% în fața virusului nu există. Ei pledează pentru reluarea cursurilor în luna septembrie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite