Franța. Violențe la periferiile Parisului. Protestele au avut loc pe fondul măsurilor de restricție din perioada de carantină

22 aprilie 2020, 12:06

Câteva grupuri de tineri din Villeneuve-La Garenne, Aulnay-sous-Bois și alte zone din periferia pariziană au dat foc la coșurile de gunoi, au distrus mobilier urban și au aprins artificii. În câteva minute, locuitorii s-au trezit speriați din cauza zgomotului, flăcărilor, a fumului înecăcios.

Mai multe mașini au fost avariate, iar camerele de supraveghere de pe stâlpi au fost distruse. Forțele de ordine au ripostat cu gaze lacrimogene.

Toată nemulțumirea, amplificată de restricțiile din perioada de izolare, a pornit de la un incident între forțele de ordine și un motociclist de 30 de ani care a fost lovit de mașina de patrulare. Bărbatul rănit, cunoscut de forțele de ordine pentru fapte de drept comun, conducea cu viteză și nu purta cască. El îi acuză pe polițiști de discriminare și spune că a fost lovit intenționat. Rămâne ca ancheta să lămurească întreaga situație.

Atmosfera din zonele de la periferia Parisului tinde să se fragilizeze din cauza izolării prelungite și a situației economice precare. Aici trăiesc în locuințe sociale persoane cu probleme economice care pot transforma suburbiile în adevărate focare de nemulțumire.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite