Franța este blocată de grevele și protestele care se ţin lanţ de când reforma pensiilor a intrat în dezbatere. "Va veni un punct când fie îi va asculta pe muncitori, fie vom bloca totul ca să înţeleagă"
Prima etapă s-a încheiat când senatorii au votat pentru proiectul de lege privind reforma pensiilor. Ca să intre în vigoare, mai e nevoie de o formă finală, elaborată de o comisie specială, care va înainta textul celor două camere pentru ultimul vot. Este a șasea zi în care livrările de combustibil de la rafinăriile franceze au fost blocate. Unul dintre depozitele TotalEnergies din nordul țării a fost pichetat dimineață de sute de sindicaliști, care nu au lăsat camioanele să treacă.
"Nu suntem aici ca să ghicim dacă va pune sau nu în practică reforma. Suntem aici că să-i spunem că reforma lui nu va merge mai departe. Va veni un punct când fie îi va asculta pe muncitori, ei suferă zilnic, fie vom bloca totul ca să înţeleagă."
Că sunt greve sau proteste, sindicatele au stabilit un calendar clar, prin care încearcă să oprească planul administrației Macron de a majora vârsta de pensionare și de a modifica și condițiile în care francezii pot primi pensia întreagă.
Efectele grevelor se văd în primul rând în marile orașe, unde gunoiul nu a mai fost ridicat de câteva zile.
"Am observat că absolut peste tot sunt pline pubelele. Câinii sunt fericiţi, se opresc din 10 în 10 metri. Mi se pare inacceptabil în măsura în care există o diferență între cartiere și ne întrebăm de ce unele primării nu pot folosi companii private."
Senatul a votat în weekend planul nepopular de reformă a pensiilor al președintelui Emmanuel Macron. Mai e nevoie de un vot final în ambele camere pe textul reformulat după dezbateri.
Dacă Guvernul nu va obține majoritatea necesară, premierul ar putea folosi un instrument constituțional rar utilizat și foarte controversat, cunoscut sub numele de articolul 49/3, care permite promovarea unei legi fără vot.