Franța își va reporni toate reactoarele nucleare. Are rezerve de gaz la peste 90% din capacitate, dar nu exclude raționalizarea

4 septembrie 2022, 12:36

Franța este una din țările lumii care produce cea mai multă energie nucleară. Are un total de 56 de reactoare, dar două treimi dintre aceste sunt pentru moment oprite, lucru care se va schimbă foarte curând a anunțat ministra energiei.

”Treizeci şi două de reactoare sunt oprite, din cauza unor probleme tehnice sau pentru mentenanţă. Compania de stat s-a angajat să le repornească până la venirea iernii. Urmărim foarte atent situaţia, avem discuţii săptămânale şi avem grijă că acest termen limită să fie respectat”, anunță Agnes Pannier-Runacher, ministrul francez al Energiei.

Parcul nuclear francez are o capacitate de producţie ce echivalează cu 70 % din consumul naţional de electricitate. Franța era și unul din principalii exportatori europeni de energie, dar pe fondul actualei crize se va reorienta spre consumul intern și nu-și va putea ajută partenerii care încearcă să renunțe la gazul rusesc.

Francezii stau bine și la capitolul gaze, rezervele naționale fiind pline în proporție de 92% și autoritatile speră să fie sută la sută până în noiembrie. Chiar și așa nu este exclusă ideea raționalizării energiei.

”Situaţia este serioasă, dar am activat toate pârghiile pe care le avem la îndemână să trecem cu bine peste iarnă. Dar, aşa cum am mai spus, cu sobrietate şi solidaritate europeană putem evita măsuri restrictive”, mai spune ministrul francez al Energiei.

Pentru a scăpa de o eventuală raționalizare a energiei, fiecare companie trebuie să prezinte, în septembrie, un plan de „sobrietate energetică” cu măsuri concerete pentru reducerea consumului. Iar în octombrie se va derula un audit. Obiectivul declarat al guvernului de la Paris este reducerea consumului la nivel național cu 10% până în 2024.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite