Franța: Păreri pro și contra față de administrarea dozei a treia de vaccin anti-Covid
26 Noiembrie 2021, 07:30
(actualizat 26 Noiembrie 2021, 08:25)

Doza a treia devine obligatorie pentru toate persoanele adulte din Franța. Valabilitatea permisului sanitar va fi condiționată de această doză, a anunțat ministrul Sănătății, iar de săptămâna viitoare, testele PCR și cele rapide vor fi valabile doar 24 de ore.

Anunțul obligativității celei de-a treia doze pentru toți francezii de peste 18 ani a dat naștere la comentarii, mai ales că nerespectarea deciziei va duce automat la pierderea valabilității permisului sanitar.

25 de milioane de francezi sunt vizați de această măsură, din care 6 milioane s-au imunizat deja cu a treia doză.

Ceea ce este enervant e că suntem obligaţi să primim o a treia doză, dar încă mai trebuie să se poarte mască, să se păstreze măsurile de protecţie, astfel încât să ne pună la îndoială faptul că am avut vaccinul care trebuia să funcţioneze şi să ne permită să ne întoarcem la viaţa normală, crede un cetățean francez.

Intervalul dintre doza a doua și a treia se reduce de la 6 luni la 5 luni, tocmai pentru a spori eficiența în fața creșterii alarmante a contaminarilor.

De la începutul săptămânii viitoare, testele PCR și cele rapide vor fi valabile 24 de ore și nu 72 de ore cum era până acum, iar campania de vaccinare se accelerează.

Fac apel la fiecare dintre voi, în special la cei mai în vârstă cetăţeni, la cei mai fragili, care încă ezită să facă un pas, deoarece acest virus ucide şi acest vaccin vă protejează, a subliniat Olivier Veran, ministrul francez al Sănătății.

Franța se confruntă cu o creștere îngrijorătoare a contaminarilor. La începutul săptămânii, s-au înregistrat peste 30.000 de cazuri pe zi, o situație nemaîntâlnită de la sfârșitul lunii aprilie.