Franța pregătește deja transportul vaccinului anti-Covid

11 noiembrie 2020, 18:49

Cele mai mari aeroporturi din Franța – Orly și Charles de Gaulle – se pregătesc de săptămâni bune. Sute de mii de vaccinuri vor tranzita cele două mari porți aeriene, iar condițiile de păstrare trebuie asigurate până la cel mai mic detaliu.

Ultimul anunț, făcut de compania Pfizer, legat de descoperirea unui vaccin cu eficiență de peste 90%, impune temperaturi speciale de depozitare și transport.

Echipe de pază special instruite se vor ocupa de securitatea produselor stocate. În acest fel se va evita deturnarea unor transporturi, așa cum s-a întâmplat cu stocuri întregi de măști, în primăvara, în perioada de carantină.

Anul viitor se presupune că peste 8.000 de avioane vor transporta în toate colțurile lumii vaccinul împotriva Covid-19. Până atunci, toate detaliile de depozitare, securitate și transport trebuie puse la punct.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Compania Pfizer dă în judecată România pentru vaccinuri comandate în pandemie

Franța, prima țară cu o lege împotriva hainelor ieftine chinezești