Francezii produc măști care ucid coronavirusul. În mai puțin de 5 minute virusul poate fi distrus în proporție de 99,9 %

26 februarie 2021, 19:34

Descoperirea măștii care filtrează și distruge coronavirusul este rezultatul cercetărilor pentru care au lucrat mai multe echipe. Producătorii susțin că în mai puțin de 5 minute virusul poate fi distrus în proporție de 99,9 %. Într-unul din cele patru straturi ale măștii se poate fixa un agent antiviral sau antibacterian, capabil să neutralizeze virusul sau unele bacterii.

NICOLAS BLANCHEMAIN, cercetător: “Specificul acestei măşti constă în includerea unui strat anti-virus. Când virusul intră în contact cu acest strat, când persoana expiră sau inspiră, va fi imediat dezactivat. Deci, aduce o protecţie suplimentară, deoarece virusul nu numai că va fi capturat ca într-o mască tradiţională, ci va fi prins şi dezactivat. Prin urmare, va deveni inofensiv”.

Producătorul acestui tip de mască spune că poate fabrica un milion de măști pe zi, care vor fi destinate cu precădere personalului medical. Noua descoperire nu îi convinge însă pe toți medicii. Ei reamintesc importanța respectării măsurilor de protecție în lupta cu pandemia.

MICHAEL ROCHOY, cercetător: „Dacă ar fi să aleg între o mască FFP2 clasică şi o mască chirurgicală virucidală, este foarte clar că FFP2 ar fi mai bună, pentru că a fost certificată şi testată de mai multe verificări clinice”.

Prețul acestor măști este cu 30% mai ridicat față de celelalte tipuri. Cele chirurgicale costă 0,44 Euro, iar cele de tip FFP2 – 1,49 Euro.

Mihaela Antoche, corespondent TVR: “Noile măști nu pot fi folosite mai mult de patru ore și nici nu este recomandat să fie reutilizate după ce au fost spălate și călcate, deoarece, spun producătorii, nu vor mai avea aceeași calitate”.

În Belgia vecină, e mare scandal cu măștile simple, albe, de protecție, pe care farmaciile le-au distribuit gratuit luni de zile. Sunt retrase acum de pe piață. S-a constatat nu numai că nu protejează, ci mai mult, sunt toxice.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă