Furnizarea gazelor dinspre Bulgaria, întreruptă parțial. A avut loc o explozie în zona unei conducte. În Europa, prețul a crescut iar
Probleme în tranzitul de gaz dinspre Bulgaria spre România, Ungaria și Serbia. S-a fisurat o conductă, în urma unei explozii, iar operatorul reţelei de transport din Bulgaria a anunțat că a oprit tranzitul de gaze. Încă se lucrează la înlocuirea unei porțiuni din conductă.
Conducta s-a fisurat în zona localității Vetrino, din nord-estul Bulgariei, și trebuie înlocuită pe o porțiune de 27 de metri.
Localnicii povestesc că s-a auzit o bubuitură puternică.
Presa bulgară a relatat că ar fi avut loc o explozie în zona unui compresor.
Vladimir Malinov, director executiv Bulgartransgaz: De mai bine de 17 ore, echipele noastre sunt pe teren şi lucrează la remedierea defecţiunii. Facem eforturi mari, dar mai e de lucru. Încercăm să terminăm lucrarea cât mai repede.
Toată regiunea are de suferit în urma incidentului. Dacă spre Ungaria și România se livrează ceva gaz, cu intermitențe, Bosnia Herțegovina a rămas complet fără.
Preţul de referinţă la gazele naturale în Europa a urcat, după ce fluxurile ruseşti către Germania printr-o conductă cheie au scăzut la zero în weekend.
Heiko Lohmann, analist piaţa gazelor: Preşedintele Vladimir Putin a anunţat că livrările de gaz spre Europa de Vest vor creşte din 8 noiembrie. Acest lucru a declanşat vânzări rapide şi preţul a scăzut considerabil. Dar apoi, surpiză. Nu se mai livrează gaz deloc. Pot fi cauze tehnice. Problema e că Gazprom nu comentează.
După o scădere ușoară la sfârșitul săptămânii, acum prețul de referință la gazele naturale în Europa a crescut cu 15 la sută, ajungând la 74,35 euro pentru un Megawatt oră.