Gabriel Oprea a fost achitat în primă instanță în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină. Patronul firmei care a săpat groapa din carosabil, condamnat cu suspendare la 2 ani și 8 luni de închisoare
După aproape opt ani de anchete şi procese, zeci de amânări şi plimbări pe la mai multe instanţe, astăzi la Tribunalul Bucureşti s-a dat un prim verdict în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină. Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a fost achitat, iar Petre Mazilu, administratorul societăţii responsabile cu execuţia unei lucrări la instalaţia de gaze, care nu era semnalizată corespunzător, a primit o condamnare cu suspendare. Familia fostului poliţist ar trebui să primească şi despăgubiri. Cu toate detaliile vine Liliana Năstase.
Potrivit deciziei instanţei, Gabriel Oprea a fost achitat în baza art.16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, respectiv "fapta nu există".
Petre Mazilu, administratorul firmei responsabile cu execuţia unei lucrări la instalaţia de gaze, care nu era semnalizată corespunzător la nivelul străzii, a fost condamnat la doi ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare şi la plata unor despăgubiri de 330.000 de lei.
Decizia de astăzi poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.
Accidentul s-a produs în seara zilei de 20 octombrie 2015, în intersecţia străzii Ştirbei Vodă - Calea Plevnei din Capitală.
Gabriel Oprea este acuzat pentru ucidere din culpă, întrucât ar fi făcut presiuni asupra poliţiştilor să conducă cu viteză, ceea ce ar fi dus la moartea lui Bogdan Gigină, un subofiţer de 28 de ani.