Gazprom transmite R. Moldova că în 48 de ore îi sistează livrările de gaze. Moldovagaz: cu sprijinul autorităţilor de stat, această problemă va fi rezolvată

Livrare gaze naturale
Livrare gaze naturale
22 noiembrie 2021, 21:09

Compania rusă este „extrem de dezamăgită” de neîndeplinirea de către Republica Moldova a obligaţiilor contractuale, a transmis Gazprom, potrivit portalului deschide.md.

Reprezentantul companiei ruse, Serghei Kuprianov, a declarat la postul de televiziune „Rossia 24” că Gazprom a acceptat anterior condiţiile Republicii Moldova la semnarea noului contract de livrare a gazelor naturale, doar că în document se regăsea o prevedere „esenţială şi importantă”, aceea că Republica „Moldova achită în timp plăţile curente pentru gazul livrat”, precizează sursa citată.

„Termenul de achitare este 22 noiembrie. Plata nu a fost făcută. În acest sens, Gazprom a notificat partea moldovenească că în decurs de 48 de ore va fi sistată livrarea gazelor naturale”, a avertizat reprezentantul companiei ruse.

 

„Obligaţiile de plată nu au fost îndeplinite la timp din cauza faptului că în octombrie 2021 SA „Moldovagaz” a înregistrat un deficit al balanţei de plăţi ca urmare a creşterii preţului de achiziţie a gazelor naturale în anul 2021 de la 126,70 USD per mia de metri cubi în trimestrul I până la 800,62 USD per mia de metri cubi în octombrie 2021, în condiţia a unui preţ mediu anual de achiziţie de 148,61 USD per mia de metri cubi, inclus în tariful actual din 03 noiembrie 2020.
În acest moment, se lucrează în continuare pentru a rezolva această situaţie. Totodată, ne exprimăm încrederea că cu sprijinul autorităţilor de stat ale Republicii Moldova această problemă va fi rezolvată în cel mai scurt timp”, se arată în comunicatul „Moldovagaz”, potrivit TVR Moldova.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite