Germania şi Franţa resping, într-un document comun, o propunere de a le interzice ruşilor intrarea în UE

Germania şi Franţa resping interzicerea ruşilor în UE
Germania şi Franţa resping interzicerea ruşilor în UE
30 august 2022, 09:29

„Trebuie să ne gândim la moduri inteligente de utilizare a importantei pârghii pe care o constituie eliberarea vizelor”, se subliniază în documentul trimis altor ţări membre ale UE înainte de reuniunea miniştrilor de externe ai ţărilor UE ce va avea loc marţi şi miercuri la Praga, informează marţi dpa.

Chiar dacă acceptă faptul că cererile de vize din partea cetăţenilor ruşi ar trebui să fie examinate cu atenţie pentru potenţiale riscuri la adresa securităţii, documentul atenţionează de asemenea împotriva subestimării „puterii de transformare pe care o are experimentarea la prima mână a vieţii în sisteme democratice”.

„Politicile noastre privind viza trebuie să reflecte aceasta şi să continue să le permită oamenilor contacte în cadrul UE cu cetăţeni ruşi care nu au legături cu guvernul rus”, se mai spune în documentul consultat de dpa.

Documentul argumentează în favoarea menţinerii cadrului legal actual ce le permite studenţilor, artiştilor, oamenilor de ştiinţă şi altor profesionişti de primă importanţă să intre în UE indiferent de faptul dacă ei personal se confruntă sau nu cu persecuţii în Rusia.

Documentul atenţionează împotriva restricţiilor cuprinzătoare asupra eliberării de vize şi subliniază importanţa de a nu înstrăina generaţii viitoare de ruşi.

De asemenea, atenţionează documentul germano-francez, o interdicţie generală ar putea duce la amplificarea sentimentului naţionalist şi antieuropean în Rusia, unde cetăţenii tind să se alinieze în spatele liderilor lor politici atunci când se simt atacaţi sau victimizaţi de ceea ce sunt considerate acolo forţe externe rusofobe.

Documentul de poziţie germano-francez vine ca răspuns la dezbaterea în curs în cadrul guvernelor ţărilor din UE cu privire la cât de oportun ar fi să le fie interzis ruşilor să călătorească în blocul comunitar în scopuri de recreere, în timp ce oameni continuă să moară în Ucraina ca rezultat direct al invaziei ruse.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite