GhiDigital, episodul 28 | Ce date s-au adunat după un an de conviețuire cu un smartwatch și cum pot fi interpretate

“Am depășit de mult luna de miere alături de primul meu smartwatch. Ce concluzii se pot trage după un an de conviețuire? Încep, ca o soacră, cu critica:

Bateria abia dacăă ține 24 de ore, așa că am o grijă în plus să îl încarc în fiecare zi.

Pentru ca senzorii să își facă bine treaba, producătorul cere ca ceasul să fie purtat destul de strâns, că să facă bine contact cu pielea. Asta duce în timp la o iritație și disconfort, mai ales vara, când transpirăm mai abundent.

O dată pe lună senzorul trebuie recalibrat. Adică trebuie să îmi iau tensiunea de trei ori cu un tensiometru de braț. Asta e și enervant dar și bine, pentru că iți monitorizezi sănătatea cu regularitate.

De când am ceasul, a și apărut un nou model, următoarea generație. Și asta îmi dă senzația, deși ceasul e încă foarte performant, că port la mână ceva vechi și depășit. E o caracteristică de marketing cam în toate domeniile de gadgeturi digitale. Producătorii te momesc să tot schimbi laptopul, telefonul, ceasul, înainte de uzura lor morală. Și nici nu iți mai lasă senzația că este o investiție, ci o cheltuială. Unde e tradiția lăsării ceasului din tată în fiu?

Am observat însă că smartwatch-urile au atras atenția și brandurilor clasice de orologie. Producători de tradiție au început să fabrice propriile ceasuri smart, semn că tendința se răspândește.

Smartwatch-ul are o mulțime de funcții interesante pe care însă nu le-am folosit aproape niciodată. Până la urmă. îl folosesc să văd cât e ora și să verific seara, cu satisfacție sau frustrare dacă am făcut numărul de pași propuși. Încă ceva: ceasul a recunoscut automat când am înotat în piscină, dar a ignorat confuz munca fizică atunci când am toaletat pomi și copaci la țară sau când am mai meșterit ceva prin gospodărie. Parcă e făcut doar pentru corporatiști, cărora trebuie să le reamintești să meargă la sală.

Cu toate acestea, smartwatch-ul este fară doar și poate seducător. Dă chiar dependență. Îl port mereu și ceasurile mele „clasice” au rămas abandonate într-un sertar. Comunică și se completează foarte bine cu telefonul, e util că pot vedea notificări și mesaje, pot iniția apeluri, sau că mă orientează mai discret pe hartă într-un oraș străin. Parca nu aș mai renunța la el. În plus, a adunat o mulțime de date despre mine. Și am vrut să văd câtă bază pot să îmi pun pe ele. Așa că am rugat un medic să le interpreteze.

Am mai mult decât o bănuială că se lucrează de zor prin laboratoare la senzori din ce în ce mai performanți și la baterii mai puternice, poate cu încărcare solară sau kinetică. O să vă arătam în curând și ce dispozitive digitale au la dispoziție doctorii generaliști pentru un consult medical. Până atunci, cu smartwatch-ul la încheietură și fară ironie sau dublu înțeles, vă spun doar atât: „fă pași!”