Ghinion pentru Simona Halep la Cincinnati: S-a retras înaintea meciului din turul doi, din cauza unei noi rupturi musculare

19 august 2021, 08:11

Simona Halep a ratat turneele de la Roland Garros și Wimbledon (unde era campioană en titre), dar şi Jocurile Olimpice, din cauza unei rupturi musculare la gamba stângă, survenită în turneul de la Roma în mai. Sportiva a fost apoi  aproape de abandon săptămâna aceasta, în primul tur la Cincinnati, când a avut nevoie de îngrijiri medicale în setul al doilea al meciului cu poloneza Magda Linette. Simona a reușit să încheie meciul, pe care l-a și câștigat,  scor 6-4, 3-6, 6-1.

”Din nefericire, o scanare efectuată în cursul dimineții a arătat că am o mică ruptură musculară la aductorul drept şi în consecinţă ar fi prea riscant să joc”, a scris Halep pe Twitter înaintea meciului său cu Jessica Pegula.

„Mă voi odihni și voi și voi face totul ca să fiu pregătită pentru US Open”, a adăugat sportiva.

Simona a avut un mesaj și pentru fanii din Cincinnati.

Halep, 29 de ani, care a coborât pe locul 13 în clasamentul WTA în urma absenţei de trei luni din circuit, a precizat că se va menaja pentru a fi pregătită în vederea ultimului turneu de Mare Şlem al anului, US Open, care va debuta pe 30 august, la New York.

Fostul lider mondial obţinuse în primul tur la Cincinnati prima sa victorie după o pauză de trei luni şi jumătate.

Românca nu  mai câştigase un meci în circuitul WTA din 2 mai, când a învins-o în turul al doilea la Madrid pe chinezoaica Saisai Zheng, cu 6-0, 6-4. Apoi, Simona a pierdut în optimi (4 mai) în faţa belgiencei Elise Mertens, care s-a impus cu 4-6, 7-5, 7-5.

Pe 12 mai, în turul al doilea la Roma, Simona Halep abandona la scorul de 6-1, 3-3, 0-30 în meciul cu germanca Angelique Kerber, din cauza unei rupturi musculare la gamba stângă.

Săptămâna trecută, Simona a părăsit Top 10 WTA pentru prima oară din 2014 şi ocupă acum poziţia a 13-a în ierarhia mondială.

(w380) Simona Hal

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă