Giurgiu: Cinci migranţi din Irak şi Siria, depistaţi la frontieră într-un camion cu butelii

Migranţi prinşi la frontieră
Migranţi prinşi la frontieră
4 ianuarie 2020, 11:46

„În Punctul de Trecere a Frontierei Calafat s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean bulgar la volanul unui camion înmatriculat în Bulgaria. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, butelii pentru gaz goale din Bulgaria cu destinaţia Cehia. În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia au descoperit ascunse, în partea din faţă a compartimentului marfă, cinci persoane de sex masculin”, se arată într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, de ITPF Giurgiu.

Poliţiştii de frontieră au stabilit că au vârste cuprinse între 31 şi 59 de ani şi că patru sunt din Irak şi unul din Siria.

Aceştia au declarat că s-au urcat în remorca autocamionului în Sofia, fiind ajutaţi de un cetăţean a cărui identitate nu o cunosc, fără ştirea şoferului, plătind sume cuprinse între 3.000 şi 4.000 de euro, fiecare cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Şoferul camionului a susţinut că nu avea cunoştinţă despre persoanele ascunse în compartimentul marfă.

Şoferul şi cei cinci bărbaţi au fost preluaţi de Poliţia de Frontiera Bulgară, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

 

 

sursa

agerpres.ro

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite