Greva generală din învăţământ a adus liniştea în aproape toate şcolile din ţară. Profesorii, împărţiţi în două tabere: unii fac grevă, alţii au spus nu mişcării de protest

22 mai 2023, 20:36

E prima dată în ultimii 18 ani când în majoritatea şcolilor nu s-a auzit nici musca. De la Timişoara la Bucureşti şi de la Iaşi la Constanţa, în instituţiile de învăţământ s-a lăsat liniştea.

”Suntem într-o clasă goală pentru că suntem în grevă generală. Învățământul nu mai are niciun fel de respect din partea nimănui”, a spus Liliana Nemţoc, profesor de georgrafie al Școlii Gimnaziale nr.30, din Timișoara.

„Aşa cum se vede este o tăcere, o tăcere care nu prea se potriveşte cu o şcoală. Vin la şcoală doar acei copii ai căror profesori sunt la ore. Restul copiilor sunt acasă. Bineînţeles că niciun părinte nu este fericit în România în acest moment, indiferent de vârsta copilului”, a spus Andreia Bodea, director la Colegiul Național I. L. Caragiale.

La Colegiul Naţional I. L. Caragiale din Capitală, 77 din 80 de profesori au intrat în grevă.

”Sunt profesor de 22 de ani în acest liceu şi salariul meu ajunge undeva la 3.800 de lei, 4.000 de lei cu toate gradele. Totuşi, trebuie să plătim facturile, trebuie să trăim şi trebuie să trăim decent, nu la limită”, a precizat Adriana Dumitrescu, profesor de limba engleză, Colegiul Naţional I. L. Caragiale.

Şi la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr majoritatea face grevă. Profesor de logică şi folosofie, Anda Sturza are o vechime de 13 ani în învăţământ. Chiar şi cu sporul de doctorat salariul nu depăşeşte 3.800 de lei. Salariile colegilor sunt la fel de mici.

”Ne mirăm că este dezastru. Păi este dezastru pentru că nu ai cum să ai resursă de calitate, oameni de calitate în învăţământ care să rămână motivaţi. Bătaia asta de joc trebuie să înceteze”, a spus Anda Irina Sturza, profesor de filosofie şi logică, Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr.

Datele făcute publice de angajații din învățământ arată că un profesor debutant câștigă acum sub 2.800 de lei net, față de 4.000 de lei cât cer sindicaliștii. În timp ce un profesor aflat la final de carieră obține maximum 4.500 de lei, sindicatele solicită 7.000 de lei net.

”Să se gândească la viitorul copiilor noştri, pentru că în momentul de faţă marea majoritate se duc în străinătate, unde nu umblă câinii cu covrigii în coadă. Iar o naţie care este lipsită de educatori are mari şanse să ajungă o societate ca în junglă”, a explicat Irina de Hillerin, profesor consilier şcolar, Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr.

”Părinţii, foarte mulţi dintre ei, au dat mesaje de susţinere şi au zis: suntem alături de dumneavoastră, succes să obţineţi ceea ce meritaţi, cu ce să vă ajutăm, noi cu ce putem să vă ajutăm”, a precizat Ionela Neagoe, director la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr.

Au fost şi situaţii în care şcolile au funcţionat la 100% din capacitate.

Toţi cei 75 de profesori de la Şcoala Pia Brătianu din Capitală au spus nu mişcării de protest, pentru că pe durata grevei contractul lor de muncă este suspendat. Aşa că au venit la şcoală şi şi-au ţinut orele conform orarului. Cei 1.450 de elevi nu au fost liberi, ci au fost în bănci, li s-a predat, au fost evaluaţi şi ascultaţi.

Acolo unde elevii au venit la şcoală, deşi profesorii erau în grevă, copiii au fost supravegheaţi.

”Sunt oameni care trăiesc cu salariul de la o lună la alta și se gândesc că, dacă intră în grevă, nu vor fi plătiți, vin ratele”, a explicat Valerian Țiclea, profesor și lider sindicat, Liceul Tehnologic D. Filipescu, Buzău.

La Iaşi profesorii anunţă un miting de amploare la jumătatea acestei săptămâni.

”Miercuri, între 11.00 și 12.00, să avem un mare protest în fața prefecturii Iași. Avem rezerve că vom reuși să atingem țintele pe care ni le-am propus până miercuri”, a precizat Laviniu Lăcustă, preşedinte, Uniunea Sindicatelor Libere din învăţământul preuniversitar din Iaşi.

La Sibiu, Carmen Iohannis, soţia preşedintelui Klaus Iohannis, nu este membră de sindicat, dar susţine greva colegilor. Va preda online în toată această perioadă. Nici Ministerul Educației, nici Guvernul nu înaintează în acest moment o dată concretă pentru noi negocieri.

“Soluțiile propuse de Guvernul României includ un sprijin suplimentar cu efect imediat pentru profesorii debutanți. Legea învățământului preuniversitar prevede stimulente financiare și pentru cei care predau în școlile aflate în medii defavorizate”, a declarat ministrul Educației Ligia Deca.

“Suntem în continuare în dialog și facem apel la dialog, astfel încât ceea ce se poate rezolva acum, să se poată rezolva”, a declarat ministrul Muncii Marius Budăi.

”Ei au nevoie să fie respectaţi, au nevoie de o salarizare decentă, nu se consideră asistaţi social ca să primească tot felul de aşa zise beneficii în două, trei tranşe. Mâine și poimâine e grevă. Nu putem anunţa altceva”, a spus Marius Nistor, preşedinte al Federaţiei Sindicatelor Spiru Haret.

În intervalul 11.00 – 13.00 şi angajaţii din mai multe universităţi din întreaga ţară au fost în grevă de avertisment. Şi ei sunt decişi să declanșeze grevă generală în următoarea perioadă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite