Greva profesorilor continuă. Guvernul estimează că majorarea salariilor cu 25% va costa 8 miliarde anual. Ciucă: Nu putem să dezechilibrăm întreg bugetul de stat

26 mai 2023, 09:45

„Am decis să continuăm dialogul cu sindicatele din învățământ, să menținem acest dialog să găsim soluții pentru problemele cadrelor didactice” a declarat premierul.

Acesta a făcut un apel la cadrele didactice pentru găsirea unor soluţii la problemele acumulate în 30 de ani.

„Suntem de asemenea conștienți de nevoia de a ridica nivelul de salarizare a cadrelor didactice la nivelul de recunoaștere pentru ceea ce înseamnă haina de profesor în România. Este foarte clar că ne dorim cu toții ca viitorul acestei țări să aibă predictibilitatea. Viitorul ține de educația copiilor noștri” a declarat Ciucă.

Premierul a făcut apel la raţiunea profesorilor şi a transmis că “nu ne putem asuma ca printr-o măsură unidirecțională să dezechilibrăm întreg bugetul de stat. Vom continua să menținem dialogul cu sindicatele, le-am pus în față toate datele cât se poate de onest. Sperăm să ajungem la o soluție pentru protestul pe care l-au declanșat. Am prezentat cât se poate de clar că în programul de guvernare și în măsurile pe care le-am luat educația rămâne domeniu prioritar, educația și sănătatea rămân domenii prioritare”.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație: Suntem dispuşi să negociem. Acţiunile de protest şi greva vor continua, în contextul în care primim numeroase semnale că sunt operate schimbări legislative care înseamnă creşteri salariale pentru alte categorii din domeniul bugetar şi nu numai.

Potrivit unor surse guvernamentale, impactul bugetar ar fi de 3,6 miliarde lei, în situaţia în care Guvernul ar creşte salariile profesorilor cu 15 la sută, iar Executivul a calculat un impact de 8 miliarde de lei în situaţia în care ar majora salariile cu 25 de procente, aşa cum au cerut sindicaliştii la negocieri.

Potrivit surselor TVR Info, Executivul nu va veni cu o altă ofertă şi va încerca să îi convingă pe profesori să accepte că majorările vor veni cu noua lege a salarizării.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite