Greva STB | Prefectura Capitalei a mobilizat forțe de ordine în zona staţiilor de metrou. Metrorex a anunțat suplimentarea trenurilor

20 ianuarie 2022, 12:47

Efectivele de Poliţie şi Jandarmerie au fost suplimentate în zona staţiilor de metrou, la interior şi exterior, în scopul asigurării unui flux normal, pentru prevenirea incidentelor şi aglomerărilor, având în vedere greva angajaţilor Societăţii de Transport Bucureşti (STB) şi în contextul pandemiei de COVID-19, potrivit unui comunicat al Prefecturii Capitalei.

Am organizat un grup operativ pentru menținerea climatului de normalitate. Am convocat directorii generali ai Politiei Capitalei si Jandarmeriei Bucuresti cu care m-am întâlnit. Au fost mobilizați aproximativ 400 de politisti si 170 de jandarmi. Au fost suplimentate efectivele de Politie Locală pentru trafic și călătorii au fost informați, a precizat Georgiana-Alexandra Vacaru prefectul Capitalei.

Prefectul Capitalei a precizat că avea informații despre această grevă încă de aseară, când a încercat să îl sune pe primarul general. Nicușor Dan, dar acesta nu i-a răspuns la telefon. Primarul a răspuns la telefonul prefectului abia joi dimineața, la ora 6.00, când a avut loc o nouă ședință operativă pentru stabilirea unor măsuri astfel încât oamenii să poată circula la suprafață și în subteran, cu metroul.

Alte măsuri dispuse joi de prefectul Alexandra Văcaru, directorul general al Poliţiei Capitalei, Bogdan Berechet, şi şeful Jandarmeriei Bucureşti, Ionel Stegăroiu, sunt suplimentarea efectivului de Poliţie Rutieră, care împreună cu Poliţia Locală asigură fluidizarea traficului în principalele intersecţii, precum şi informarea cetăţenilor aflaţi în staţiile STB, prin echipajele de Poliţie şi Jandarmerie, cu privire la situaţia generată de grevă.

Nu în ultimul rând, Metrorex a informat cu privire la utilizarea întregii flote de trenuri, disponibilă pentru a prelua un flux cât mai mare de călători şi pentru reducerea timpilor de aşteptare în staţii.

Sindicaliştii din Societatea de Transport Bucureşti (STB) au întrerupt lucrul joi dimineaţă, mai multe vehicule fiind blocate în depouri şi autobaze. Conducerea societăţii transmite că este o acţiune ilegală şi că nu vor fi plătite orele nelucrate salariaţilor implicaţi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite