Guvern: Premierul nu a fost invitat în mod oficial să participe la dezbaterile Parlamentului
13 Iulie 2020, 16:10
(actualizat 13 Iulie 2020, 17:49)

Guvernul a transmis, luni, o precizare de presă, în care afirmă că nici primul ministru și nici miniștrii Sănătății și Justiției nu au fost invitați în mod oficial să participe la dezbaterile legate de Legea carantinei și izolării. În plus, Ministerul Justiției a transmis că Marcel Ciolacu face afirmații false când a declarat că proiectul privind carantina a fost avizat de Minister.

„Având în vedere afirmațiile false făcute în spațiul public, precizăm faptul că nu a fost înaintată premierului Ludovic Orban, și nici miniștrilor din Cabinet, invitația de a participa la dezbaterile din Parlament pe marginea legii care privește carantina și izolarea.”, transmite Executivul.

Sursa citată menționează faptul că atât premierul, cât și miniștrii Sănătății și Justiției, au disponibilitatea de a participa la lucrările Parlamentului „ori de câte ori sunt invitați sau solicitați în mod oficial”.

Reacția Guvernului vine după ce, luni, liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a spus, că proiectul de lege ce vizează carantina și izolarea nu va fi votat în Parlament până când premierul și ministrul Sănătății nu vor veni „să lămurească toate aspectele în discuție în acest moment”.

„Este pentru a doua oară când PNL şi Guvernul Orban au lăsat România într-un vid legislativ. Nu ştiu cât mai putem suporta astfel de greşeli majore, nu neapărat faţă de clasa politică, cât faţă de români. Este nepermis să stăm de o lună de zile şi să aşteptăm în ultimul moment să venim cu o lege la Parlament, când lucrurile erau foarte clare. Restrângerile de drepturi nu se pot face decât prin Parlament. Legea înaintată de Guvernul Orban este o lege proastă. (...) O să continuăm la Senat dezbaterile, atât cu CSM-ul, cât şi cu organizaţiile care luptă pentru drepturi şi libertăţi. (...) Nu se va vota legea în Senat până când primul-ministru şi ministrul Sănătăţii nu vor veni să lămurească toate aspectele în discuţie în acest moment”, a spus Marcel Ciolacu.

Conform sursei citate, singura persoană care a susținut până acum acest proiect de lege a fost șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat.

„Nu au venit în faţa parlamentarilor nici premierul, nici ministrul Sănătăţii, nici ministrul Justiţiei. Cu alte cuvinte, nu a veniti niciun om politic din PNL să susțină această lege, domnul Raed Arafat nefiind un membru de partid, nici PNL, nici PSD. Pur şi simplu domnia sa a venit și ne-a prezentat punctul de vedere ca specialist, fără să îngrădim drepturile și libertăţile”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Liderul interimar al PSD a punctat că legea nu are avizul Ministerului Justiției.

ACTUALIZARE Proiectul de lege ce vizează carantina și izolarea a fost avizat favorabil de către Ministerul Justiției (MJ), a  transmis, luni, MJ, care cataloghează afirmațiile liderului interimar al PSD, Marcel Ciolacu, drept „false”.

„Având în vedere afirmațiile false făcute în spațiul public de către președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, președinte interimar al PSD, referitoare la presupusa absență a avizului Ministerului Justiției asupra proiectului de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, facem următoarele precizări: Proiectul de lege adoptat de Guvern în ședința din 6 iulie a.c. a fost avizat favorabil de către Ministerul Justiției, observațiile formulate fiind preluate în textul proiectului de act normativ. Proiectul de lege a fost înaintat în aceeași zi Camerei Deputaților, în procedură de urgență, ca primă cameră sesizată, fiind adoptat în plen în data de 9 iulie a.c. fără a fi invocate aspectele menționate astăzi de Marcel Ciolacu”, potrivit unei precizări de presă transmisă de MJ.