Guvernul a aprobat eșalonarea datoriilor restante și a prelungit termenele pentru executări
23 Octombrie 2020, 10:29
(actualizat 23 Octombrie 2020, 15:51)

Guvernul a aprobat în ședința de joi seară aplicarea procedurii de acordare a eșalonării la plată pentru cel mult 12 luni pentru obligațiile bugetare a căror scadență s-a împlinit după data la care a fost declanșată starea de urgență și până la data eliberării certificatului de atestare fiscală, anunță Finanțele.

Totodată, Executivul a decis prelungirea până la 25 decembrie a perioadei în care nu se percep dobânzi și penalități pentru obligațiile fiscale neachitate la termen, a căror scadență s-a împlinit după declanșarea stării de urgență, precizează comunicatul ministerului.

Până la 25 decembrie 2020 organele fiscale nu vor începe executarea silită, dând posibilitatea debitorilor de a se decide cu privire la accesarea facilităților fiscale oferite corespunzător situației sale fiscale.

Beneficiari ai facilității de eșalonare simplificată sunt toți contribuabilii, indiferent de forma de proprietate, inclusiv cei care au în derulare o înlesnire la plată potrivit Codului de procedură fiscală și care nu înregistrează obligații fiscale restante la data declarării stării de urgență, sau acestea au fost achitate până la eliberarea certificatului fiscal.

Această măsură are ca scop, pe de o parte, din perspectiva contribuabililor, susținerea conformării la plată, pentru contribuabilii aflați în dificultate generată de lipsa de lichidități financiare, ca urmare a crizei provocate de pandemia COVID-19, iar pe de altă parte, din perspectiva statului, asigurarea încasării unor sume certe și periodice la bugetul general consolidat.

Pentru acordarea eșalonării contribuabilul, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să depună cerere până la data de 15 decembrie 2020, inclusiv. La cerere, debitorul poate anexa graficul de eșalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare;
b) să nu înregistreze obligații bugetare restante la data declarării stării de urgență și neachitate ulterior.
c) să nu se afle în procedura insolvenței;
d) să nu se afle în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare;
e) să aibă depuse toate declarațiile fiscale;
f) să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 și 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Eșalonarea la plată nu se acordă pentru sume de până la 500 de lei, în cazul persoanelor fizice, respectiv 5.000 de lei, în cazul persoanelor juridice.

Pot beneficia de eșalonarea simplificată și debitorii aflați în insolvența pentru obligațiile curente născute după declararea stării de urgență, dar și cei care au eșalonare la plată conform Codului de procedură fiscală.

Întrucât eșalonarea simplificată nu presupune constituirea de garanții, legiuitorul, în acord cu mediul de afaceri și ceilalți parteneri sociali, a instituit plata unei dobânzi. Nivelul de dobânzii este redus la jumătate, respectiv 0,01% pe zi de întârziere adică la 3,65 % pe an (față de Codul de procedură fiscală care prevede nivelul dobânzii de 0,02% pe zi de întârziere)

Debitorul poate solicita modificarea eșalonarii prin includerea în eșalonare a obligațiilor născute după acordarea eșalonării la plată de 2 ori pe perioada eșalonarii

Dacă debitorul pierde eșalonarea, poate solicita menținerea acesteia tot de 2 ori

Debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare, care poate cuprinde rate diferențiate de plată.

Sursa: Mediafax