Guvernul a inițiat legea privind carantina și izolarea. Arafat: ”Izolare” se va referi la persoanele bolnave sau infectate, „carantină” se va referi la persoane sănătoase

6 iulie 2020, 13:31

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat într-o conferință de presă care a avut loc după ședința de guvern, că, potrivit noului proiect de lege, termenul ”izolare” se va referi la persoanele bolnave sau infectate, în timp ce termenul ”carantină” se va referi la persoane sănătoase.

Arafat a mai spus că, dacă e depășită capacitatea spitalelor, izolarea va putea fi făcută și la domiciliu.

Carantina persoanelor” are acum o definiție care este asemănătoare cu regulamentul internațional sanitar. Ea reprezintă o măsură de prevenire a răspândirii bolilor infecto-contagioase, constând în separarea fizică a persoanelor sănătoase, suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent patogen, de alte persoane, în spații special desemnate de autorități, la domiciliu sau în locația declarată de către persoana carantinată”, a explicat Arafat.

Așadar, „carantina” se va referi la persoanele care sunt sănătoase, dar care pot fi în perioada de incubație.

Termenul de „izolare” reprezintă o măsură care constă în separarea fizică a persoanelor bolnave cu o boală infecto-contagioasă sau a persoanelor purtătoare ale unui agent patogen în vederea monitorizării stării de sănătate, aplicării unui tratament, în scopul vindecătorii și reducerii gradului de contagiozitate. Aici se vorbește în mod deosebit de internarea pacientului, de internarea pacientului la spital, într-o unitate care aparține spitalului, unde lucrează personalul spitalului (…) sau, în cazul în care condițiile permit, izolarea să aibă loc la domiciliu. Acest lucru este o excepție, în cazul în care capacitatea spitalului integral este depășită”, a mai spus șeful DSU.

Potrivit lui Arafat, carantinarea bagajelor e obligatorie.

„Prin proiectul de lege pe care au lucrat până azi dimineaţă Ministerul Justiţiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne am dorit să abordăm problema mai general, nu este problemă numai pentru COVID, este un proiect de lege care poate fi aplicat şi în alte situaţii de risc biologic sau epidemiologic”, a spus Arafat.

El a arătat că amenzile rămân valabile: „Despre amenzi, aici legea este corelată cu Codul penal (…) şi rămân valabile luarea unor măsuri, inclusiv cele penale, care sunt corelate cu Codul penal în legea respectivă.”

Numărul pacienților cu COVID-19 care au solicitat externarea din spital în ultimele două zile, ca urmare a deciziei CCR, este de 550, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Raed Arafat a precizat că nu toți acești pacienți care au plecat din spital pe propria răspundere erau asimptomatici. Șeful DSU a vorbit despre cazul unui pacient care a necesitat ventilaţie, a refuzat spitalizarea și a plecat acasă pe declaraţie pe proprie răspundere, deși era simptomatic.

CCR a decis că instituirea carantinei în România prin OUG reprezintă o veritabilă privare de libertate şi o restrângere a drepturilor fundamentale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite