Haos în Washington DC. Susținători ai lui Donald Trump au dat buzna în Capitoliu. Forțele de ordine au păzit cu arma căile de acces din clădirea Congresului. O persoană a murit

6 ianuarie 2021, 19:12

ACTUALIZARE Ședința Congresului a fost reluată, prezidată de vicepreședintele Mike Pence.

ACTUALIZARE Vicepreședintele SUA, Mike Pence, s-a întors în Senat. Potrivit purtătorului său de cuvânt, vicepreședintele nu a părăsit Capitoliul.

Serviciile Secrete l-au sfătuit pe vicepreședinte să plece din complex, totul a fost aranjat pentru asta, dar Pence a vrut să rămână în clădire, a indicat pentru CNN o sursă apropiată.

ACTUALIZARE Twitter a blocat pentru 12 ore contul lui Donald Trump, cerând ștergerea a 3 postări. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, contul ar putea fi blocat permanent, a transmis compania.

ACTUALIZARE Președintele Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a anunțat că procedura de certificare a rezultatului alegerilor continuă chiar astăzi.

Procedura se va desfășura în clădirea Capitoliului, conform unei scrisori trimise colegilor din Congres.

(w500) Clădirea

ACTUALIZARE Persoanele care încă mai stăteau în fața Capitoliului au început să plece, mai ales că în Washington DC au intrat în vigoare restricțiile de circulație și oricine le încalcă riscă să fie arestat.

ACTUALIZARE Femeia împușcată în clădirea Capitoliului a murit, a confirmat poliția din Washington DC.

ACTUALIZARE Fostul președinte George W. Bush a condamnat acțiunea protestatarilor. „Așa sunt contestate rezultatele alegerilor într-o republică bananieră”, a transmis el.

George W. Bush a blamat „comportamentul nechibzuit” manifestat de „unii lideri politici” de la alegeri și până acum.

„Sunt indignat de lipsa de respect arătată astăzi instituțiilor noastre, tradițiilor noastre și legii”, a subliniat el.

ACTUALIZARE Donald Trump a revenit cu un mesaj pe Twitter, în care vorbește din nou despre fraudarea alegerilor.

ACTUALIZARE Oficialii Facebook au decis să scoată mesajul video al președintelui Donald Trump de pe rețea. Deși el făcea apel la protestatari să plece acasă, și-a reiterat acuzațiile de fraudă electorală.

ACTUALIZARE Liderii Congresului sunt deciși să continue procedura de certificare a rezultatului alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie.

ACTUALIZARE Clădirea Congresului american este securizată, au anunțat forțele de ordine.

Cel puțin 20 de persoane au fost reținute.

Pentagonul a activat toţi rezerviştii din Garda Naţională din District of Columbia, adică aproximativ 1.100 de militari.

Guvernatorul din Virginia a anunțat stare de urgență. Este impusă interdicția părăsirii domiciliului în zone învecinate Washington DC până joi la ora 06.00.

ACTUALIZARE „Violenţa de la Capitol Hill din Washington DC este îngrijorătoare şi inacceptabilă”, a transmis pe Twitter Ministerul român al Afacerilor Externe.

ACTUALIZARE Potrivit șefului poliției din Washington DC, cel puțin 13 persoane au fost arestate.

ACTUALIZARE Poliția îndepărtează mulțimea de Capitoliu. Sunt folosite gaze lacrimogene.

ACTUALIZARE Liderii Congresului sunt evacuați din complexul Capitoliului și vor fi transportați la Fort McNair, o bază militară din apropierea Washington DC, a indicat pentru CNN o sursă din rândul forțelor de ordine.

Evacuarea este în curs.

ACTUALIZARE Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a catalogat scenele din Washington DC drept „șocante”. „Rezultatul acestor alegeri dmeocratice trebuie respectat”, a transmis el pe Twitter.

ACTUALIZARE Locuitorii districtului Columbia nu au voie să iasă pe stradă de miercuri, de la ora 18.00, până în dimineața zilei de joi, ora 06.00, a anunțat primarul Muriel Bowser.

ACTUALIZARE Cel puțin două dispozitive explozive au fost descoperite la clădiri cheie din Washington DC. Unul era amplasat în complexul Capitoliului. Ambele dizpozitive au fost detonate în siguranță, potrivit forțelor de ordine citate de CNN.

ACTUALIZARE Mesajul președintelui în exercițiu, Donald Trump: „Vă știu durerea, știu că sunteți răniți, am avut alegeri care ne-au fost furate. Au fost alegeri indecise și toată lumea o știe, în special tabăra adversă. Dar trebuie să mergeți acasă acum. Trebuie să avem pace. Trebuie să impunem legea și ordinea, trebuie să respectăm mărețele noastre forțe de ordine, nu vrem să fie nimeni rănit. Este o perioadă deosebit de dificilă. Nu au mai fost astfel de vremuri, să se întâmple astfel de lucruri, să ne ia asta tuturor – mie, vouă, țării noastre. Alegerile au fost fraudate, dar nu putem să facem ce vor ei. Trebuie să avem pace. Așa că mergeți acasă! Vă iubim, sunteți foarte speciali, ați văzut ce se întâmplă (…). Știu cum vă simțiți. Dar mergeți acasă și mergeți acasă în pace„.

De menționat că Twitter a dezactivat modalitățile de interacționare la mesajele postate de președintele în exercițiu. Facebook avertizează că rezultatul alegerilor a fost validat în toate cele 50 de state.

ACTUALIZARE Președintele ales, Joe Biden: „Este dezordine, este haos. (…) Și trebuie să se încheie acum. Îi cer mulțimii să se retragă și să lase democrația să facă un pas înainte”.

Joe Biden îi cere președintelui în exercițiu, Donald Trump, să ceară prin intermediul televiziunii încheierea „acestui asediu”.

„Nu este un protest, este o insurecție”, a declarat Joe Biden.

ACTUALIZARE A fost mobilizată Garda Națională.

ACTUALIZARE Protestatarii au pătruns în biroul lui Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor.

ACTUALIZARE Mai mulți membri ai presei au primit măști de gaze din partea forțelor de ordine, a transmis Ramona Avramescu în cadrul Ediției speciale.

Se pare că poliția pregătește o intervenție în forță în interior.

ACTUALIZARE Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a catalogat imaginile de la Capitoliul SUA drept extrem de îngrijorătoare. „Votul democratic trebuie respectat”, a scris el pe Twitter.

ACTUALIZARE Mai mulți ofițeri de poliție au fost răniți. Unul dintre ei a fost transportat la spital.

ACTUALIZARE Vicepreședintele Mike Pence face apel la mulțime să părăsească clădirea Capitoliului.

Violențele și distrugerile care au loc la Capitoliul Statelor Unite trebuie să înceteze. Toți cei implicați trebuie să respecte forțele de ordine și să plece imediat din clădire„.

ACTUALIZARE Protestatarii au spart mai multe geamuri și forțează în continuare intrarea în clădirea Congresului, transmite CNN.

ACTUALIZARE Protestatarii au fost evacuați din aripa în care se află Senatul, potrivit unor mărturii ale forțelor de ordine.

ACTUALIZARE O femeie a fost rănită. Victima a fost scoasă din clădirea Capitoliului.

ACTUALIZARE Fotografia unui susținător al lui Donald Trump așezat la prezidiul Senatului face înconjurul lumii.

ACTUALIZARE Starea de urgență a fost instituită în Washington DC.

Susţinătorii preşedintelui în exerciţiu Donald Trump s-au implicat într-o confruntare armată cu agenţii de securitate de la Capitoliu, care au transmis că au auzit focuri de armă, relatează agenția EFE, preluată de Agerpres.

ACTUALIZARE Mai mulți polițiști de la Capitoliu au fost surprinși cu armele îndreptate spre o ușă pe care susținătorii lui Donald Trump încercau să o forțeze.

ACTUALIZARE Poliţia Capitoliului a ordonat personalului Congresului să evacueze clădirea Cannon precum şi altele din jur, la scurt timp după încheierea unui discurs al preşedintelui în exerciţiu, Donald Trump.

Ședința Congresului a fost suspendată.

 

ACTUALIZARE Vicepreședintele SUA, Mike Pence, a fost escortat până la ieșirea din clădire. El afirmase că nu se va opune certificării victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale.

Miliardarul republican Donald Trump le-a cerut susţinătorilor săi să meargă şi să protesteze împotriva certificării de către aleşii Congresului a victoriei adversarului său democrat.

ACTUALIZARE Congresul american a început dezbaterile pentru certificarea rezultatului alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie, câștigate de democratul Joe Biden, dar contestate de actualul președintele Donald Trump.

Zeci de mii de susținători ai președintelui Trump s-au adunat în capitala federală pentru a cere Congresului să nu certifice rezultatul în favoarea lui Biden. Mai mulți republicani din Congres se opun oficial confirmării rezultatului și prezintă, spun ei, dovezi privind fraudele din câteva state.

De teama violentelor de stradă, primarul Washingtonului, care e democrat, a convocat Garda Națională.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite