Hotărârea privind stabilirea datei alegerilor parlamentare la 6 decembrie a fost publicată în Monitorul Oficial

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial
4 septembrie 2020, 16:36

Guvernul a adoptat joi, în şedinţă, hotărârea privind stabilirea datei alegerilor parlamentare.

Premierul Ludovic Orban spunea, joi, că Guvernul este obligat atât de Constituţie şi de Legea alegerilor parlamentare să stabilească data acestui scrutin.

„În conformitate cu legea, această decizie (cu privire la data alegerilor parlamentare – n.r.) trebuie adoptată cu minim 90 de zile înainte de data alegerilor, de asemenea trebuie să ţinem cont de prevederile constituţionale care pe de o parte spun când se încheie mandatul actualului Parlament, şi anume pe data de 21 decembrie, de asemenea, trebuie să ţinem cont în stabilirea datei de prevederea constituţională prin care preşedintele trebuie să convoace Parlamentul nou ales în termen de maximum 20 de zile de la data alegerilor. Coroborând toate aceste prevederi constituţionale şi legale rezultă clar că data alegerilor nu poate fi decât 6 decembrie”
, a afirmat premierul, în şedinţa de Guvern.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă