Iaşi: A început pelerinajul la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Pelerinii nevaccinați nu se supun carantinei de weekend

8 octombrie 2021, 09:03

Anul acesta, aranjamentul floral este galben cu portocaliu. Culorile au fost alese de familia care de 18 ani amenajează pe propria cheltuială baldachinul Sfintei. Totul a fost pregătit ieri după-amiază pentru ca de astăzi, credincioşii să se poată închina la rămăşiţele Sfiintei in curtea catedralei.

Pelerinajul, care a început de vineri dimineaţa, odată cu scoaterea raclei Sfintei Parascheva, va dura până pe 15 octombrie.

Credincioşii care vin anul acesta la Iaşi se pot închina şi la racla cu moaştele Sfântului Gheorghe Pelerinul, care este aşezată în acelaşi baldachin.

Anul acesta s-au împlinit, pe 13 iunie, 380 de ani de când, prin străduinţa domnitorului Vasile Lupu al Moldovei, Iaşiul este binecuvântat de prezenţa şi ocrotirea moaştelor Sfintei Parascheva.

Din cauza pandemiei, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Primăria Iaşi şi Jandarmeria au anunţat că şi anul acesta pelerinii trebuie să respecte o serie de măsuri menite să îi protejeze de infectarea cu SARS-CoV2.

De aceea în curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a fost amplasat un culoar unic de acces spre baldachinul în care sunt depuse moaştele celor doi sfinţi, pe unde poate intra câte o persoană, la distanţă de 1,5 metri una de cealaltă. Toate persoanele trebuie să poarte mască protectoare, iar celor care nu au una li se va oferi o mască de către voluntari. De-a lungul traseului pelerinilor vor exista dozatoare automate cu dezinfectant pentru mâini.

În această perioadă slujbele obişnuite nu se desfăşoară în catedrală, ci în aer liber, într-o zonă special amenajată.

În data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9.30, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. În zonă vor fi amenajate culoare de acces pentru cei care vor dori să participe la slujbă şi care, în număr restrâns, vor putea să intre în spaţii delimitate – astfel încât să nu se creeze grupuri mari de persoane şi să se poată păstra distanţa recomandată de autorităţi. Slujba va putea fi urmărită şi de la distanţă pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în această zonă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă