Important traficant de droguri, capturat la Iași și extrădat în Italia

Traficanți de droguri arestați
Traficanți de droguri arestați
18 septembrie 2020, 12:20

„Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cu EUROJUST, procurori D.I.I.C.O.T. – S.T. Iaşi, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog, Centrul de Cooperare Poliţienească și poliţiştii ai Serviciului de Investigaţii Criminale, Biroului Urmăriri Iaşi, au organizat o acţiune pentru combaterea traficului de droguri de mare risc la nivel internaţional (cocaină)”, anunță IGPR.

Potrivit sursei citate, activitățile au fost organizate în baza unui Ordin European de Anchetă iniţiat de către autorităţile judiciare italiene şi au fost desfăşurate în cadrul operaţiunii internaţionale Los Blancos.

„Această acțiune s-a desfăşurat pe teritoriul mai multor state europene, respectiv România, Italia, Olanda, Germania, Grecia, Ungaria, Spania, Albania, Franţa şi Emiratele Unite și a vizat o reţea de traficanţi de cocaină care acţiona la nivel internaţional. Reţeaua respectivă de criminalitate organizată ar fi fost formată din traficanţi de droguri ecuadorieni, columbieni, albanezi, precum şi din alte state europene, care ar fi fost implicaţi în distribuţia de cantităţi foarte mari de cocaină prin celule ce ar fi fost situate în diferite ţări europene. Pe teritoriul României, operaţiunea Los Blancos a vizat pe unul din membrii acestei reţele de criminalitate organizată, respectiv un bărbat şi a constat în efectuarea a 2 percheziţii domiciliare, la data de 15 septembrie 2020, la adresele persoanei vizate, precum şi în punerea în executare a unui mandat european de arestare pe numele acesteia emis de autorităţile judiciare italiene”, mai arată Inspectoratul General al Poliției Române.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au dispus reţinerea pentru 24 de ore a persoanei solicitate de autorităţile italiene, iar, la data de 16 septembrie a.c., judecătorii Curţii de Apel Iaşi au emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, până la predarea acestuia către autorităţile judiciare italiene.

sursa: Mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite