În orașul ucrainean Balaklia a fost descoperită o cameră de tortură folosită de invadatorii ruși. Pe pereți este scrijelită rugăciunea „Tatăl nostru”

Rugăciunea Tatăl nostru scrijelită pe pereții unei camere de tortură
Rugăciunea Tatăl nostru scrijelită pe pereții unei camere de tortură
15 septembrie 2022, 11:45

Pe pereții celulei sunt scrijelite cuvintele rugăciunii Tatăl nostru, în ucraineană.

Locuitorii orașului Balaklia au declarat pentru The Guardian că au avut puține interacțiuni cu forțele ruse, deoarece soldații au rămas în mare parte din timp la periferia orașului.

Deși au trăit aproape într-un vid informațional — cu semnal telefonic neregulat, fără internet mobil, Wi-Fi ori TV în cea mai mare parte a timpului —  și au fost nevoiți să se descurce fără utilități de bază, să facă față jafurilor din partea forțelor ruse și să trăiască cu teroarea bombardamentelor, locuitorii de aici  nu au experimentat scenele de tortură și execuțiile întâlnite în alte regiuni ale țării, notează publicația britanică.

Dar Serhiy Bolvinov, șeful Departamentului de Investigații al Poliției Naționale a Regiunii Harkov, a declarat că 40 de persoane au fost reținute în timpul ocupației.

Iar un locuitor  a declarat pentru BBC că a fost ținut de ruși în secția de poliție a orașului timp de mai bine de 40 de zile și a fost torturat prin  electrocutare. Bărbatul, identificat doar ca Artem, a spus că putea auzi țipete de durere și teroare venind din alte celule.

Autoritățile ucrainene au avertizat în mod repetat despre ororile pe care trupele ruse le-au lăsat  în urmă. După eliberarea regiunii Kiev, forțele ucrainene au descoperit o serie de dovezi ale unor  crime de război, inclusiv gropi comune și cadavre de civili care aveau  semne clare de tortură. Autoritățile se așteaptă să găsească aceleași orori și în regiunea Harkov.

Armata ucraineană a eliberat până acum  aproximativ 8.000 km pătrați din teritoriul ocupat de trupele ruse.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite