Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, Timiș. 41 de persoane au fost evacuate și nu s-au înregistrat victime

Pompieri
Pompieri
23 noiembrie 2021, 08:16

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş, incendiul a fost sesizat într-un salon situat la parterul unui pavilion al unităţii medicale.

A fost activat Planul roşu de intervenţie la nivelul judeţului Timiş, la faţa locului fiind trimise mai multe autospeciale stingere şi de transport victime, un spital mobil, precum şi şapte echipaje SMURD.

Potrivit ISU Timiş, la sosirea echipelor de pompieri incendiul nu se manifesta cu flacără deschisă, fiind observate doar degajări de fum. Din incinta pavilionului afectat au fost evacuate 41 de persoane, care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Din primele verificări efectuate de pompieri, incendiul a pornit de la o saltea aflată într-unul din saloane, fiind cel mai probabil provocat intenţionat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă